Cazul Ioan Crișan. Suspecţii în dosarul asasinatului din Arad, la instanţa supremă

Instanţa supremă decide joi dacă fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis în urmă cu trei ani, precum şi doi presupuşi complici ai femeii vor fi arestaţi sau rămân în libertate. Nu au probe, spun avocații apărării, în timp ce procurorii susțin că sunt probe suficiente pentru arestare preventivă. În primă instanţă, cei trei suspecți în dosar au rămas în liberatate, iar procurorii încearcă acum să obțină arestarea lor preventivă.

Unul dintre suspecții în dosarul uciderii omului de afaceri arădean Ioan Crişan este încrezător că își va putea dovedi nevinovăția.

Ce pot să vă zic este că sunt nevinovat. O să vedeți la urmă, Dumnezeu e sus și vede.

După ședința de judecată, care a durat mai bine de două ore, avocații suspecților au susținut că procurii Parchetului General n-au adus probe noi și că, pe baza celor existente, e greu să li se atribuie clienților lor implicarea în asasinarea omului de afaceri Ioan Crișan.

Dan Chitic, avocat: Nu au reușit să plaseze pe niciunul dintre inculpați în proximitatea exploziei, deși ar fi trebuit ca cel care a detonat să urmărească atunci când victima a ieșit din cafenea, s-a urcat în mașină, a dat cu spatele și a fost detonată.

În contestația formulată, Parchetul susține că “Modul în care a fost conceput dispozitivul exploziv, prin încorporarea într-un telefon mobil, nu presupune necesitatea că persoana care-l declanşează să se afle în proximitatea acestuia. Modalitatea de transmitere a comenzii presupune efectuarea unui apel de pe un alt telefon, apelantul putând fi situat oriunde”.

Nicolae Trăistaru, avocat: Din punct de vedere al apărării, am costatat astăzi că, în prezentarea literară a cazului, s-a făcut un progres, adică ne spun procurorii că da, e adevărat, poate să nu fie un explozibil militar și poate fi și unul artizanal, preparat, pregătit de către cine, asta nu știm.

Procurorii spun, însă, că nu e relevant tipul explozibilului, ci faptul că prin uilizarea lui a murit un om.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, întocmit de Insemex, constată că dispozitivul (…) a conţinut o cantitate de exploziv echivalent cu 175 gr. TNT. În ipoteza folosirii unui exploziv artizanal, puterea relativ scăzută a acestuia a fost compensată printr-o cantitatea mai mare, obţinându-se astfel un efect echivalent cu 175 gr TNT” (sursă: Contestația Parchetului General).

În fața judecătorilor Înaltei Curți, cei trei suspecți nu au făcut declarații, în schimb, transmit prin avocații lor că se consideră nevinovați.

The post Cazul Ioan Crișan. Suspecţii în dosarul asasinatului din Arad, la instanţa supremă appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *