Restabilirea dreptului la avort a fost principala armă de campanie a Kamalei Harris împotriva lui Donald Trump, iar politica sa în privinţa imigraţiei pare punctul slab. Eşecul administraţiei Biden de a stopa numărul record de traversări ilegale ale frontierei de sud a devenit principala linie de atac a repubicanilor împotriva lui Harris.
IMIGRAŢIE
Însărcinată de preşedintele Joe Biden să abordeze cauzele profunde ale migraţiei, Kamala Harris a prezentat un plan de reformă care facilita obţinerea cetăţeniei pentru aproximativ două milioane de imigranţi ilegali, în contrast puternic cu planurile lui Donald Trump de a-i deporta pe toţi.
“Avem nevoie de o politică de imigrare inteligentă și umană în America, care să includă o cale spre cetățenie, să pună mai multe resurse la graniță în ceea ce privește securitatea, să onoreze istoria Americii ca țară de imigranți, să nu defăimeze oamenii care fug de rele. Nu ar trebui să vorbim despre imigranți ca despre otrăvirea sângelui Americii”.
ECONOMIE
Kamala Harris s-a poziţionat mai la stânga decât Joe Biden în ceea ce priveşte reforma fiscală, afirmând că vrea să reducă decalajul dintre bogaţi şi săraci. Ea a cerut facilităţi fiscale generoase pentru americanii cu venituri mici şi impozite mai mari pentru companii.
„Pentru Donald Trump, economia noastră funcționează cel mai bine dacă funcționează pentru cei care dețin zgârie-nori. Nu pentru cei care le construiesc. Nu pentru cei care le instaleaza cabluri. Nu pentru cei care șterg podelele”.
MEDIU
Actuala vicepreşedintă a Statelor Unite a propus, încă din 2019, planul său privind mediul. Iar acesta presupunea cheltuirea a 10 trilioane de dolari pentru a ajunge la o economie cu emisii zero până în 2045.
„Astăzi, în Statele Unite, construim și extindem sute de panouri solare, turbine eoliene, vehicule electrice și fabrici de baterii. Și reducem emisiile, nu numai în energie și transport, ci și în industrie, agricultură, clădiri și construcții”.
JUSTIŢIE
În calitate de procuror, Kamala Harris s-a arătat foarte îngăduitoare faţă de consumatorii de marijuana. Iar după cazul George Floyd, ea a solicitat crearea unui registru naţional al abaterilor şi infracţiunilor comise de poliţişti, însă proiectul nu a fost adoptat.
„Am fost cel mai progresist procuror din California în cazurile de marijuana și nu aș fi trimis oameni la închisoare pentru simpla posesie de iarbă. Iar promisiunea mea ca președinte este ca voi lucra la dezincriminarea ei, deoarece știu exact cum aceste legi au fost folosite pentru a afecta în mod disproporționat anumite populații și, în special, bărbații de culoare”.
PROBLEMA AVORTULUI
Dreptul la avort este subiectul de campanie favorit al Kamalei Harris, mai ales după ce Curtea Supremă a anulat decizia Roe vs Wade cu votul decisiv al judecătorilor numiţi de Donald Trump.
„Susțin ca decizia Roe vs Wade să fie repusă în vigoare de către Congres și să restabilească dreptul fundamental al femeilor de a lua decizii cu privire la propriul corp”.
CONFLICTELE DIN UCRAINA ŞI ORIENTUL MIJLOCIU
În privinţa politicii externe, Kamala Harris urmează poziţia categorică a preşedintelui Biden: sprijin ferm pentru Ucraina şi Israel. În acelaşi timp, însă, ea a pledat pentru o mai bună protecţie a civililor de către armata israeliană.
„Sprijinul președintelui Biden și al meu pentru poporul ucrainean sunt de neclintit. Sprijinim Ucraina nu din caritate, ci pentru că poporul ucrainean și viitorul său sunt în interesul nostru strategic. Este în interesul nostru să susținem regulile și normele internaționale, cum ar fi suveranitatea și integritatea teritorială”.
Spre deosebire de Donald Trump, care a ameninţat cu retragerea Statelor Unite din NATO, Kamala Harris a promis „un respect de fier” pentru articolul 5 al tratatului Alianţei Nord-Atlantice.
The post Ce va face Kamala Harris dacă va câștiga alegerile. Restabilirea dreptului la avort a fost principala armă de campanie appeared first on tvrinfo.ro.