Creștinii prăznuiesc Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Este prima dezlegare la pește din Postul Crăciunului

Este zi de sărbătoare pentru creştinii ortodocşi – intrarea Maicii Domnului în Biserică. Este prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului şi, de altfel, prima dezlegare la peşte.  Sărbătoarea este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovidenia, care se traduce prin „prima apariţie, vedere”.

Maica Domnului a fost adusă în templul din Ierusalim, la vârsta de trei ani. Tradiția Bisericii arată motivul pentru care Născătoarea de Dumnezeu a fost dusă la Templul Legii vechi și dăruită Domnului.

Ioachim și Ana nu aveau copii, așa că L-au rugat pe Dumnezeu să îi facă părinți. Ei au făgăduit că, dacă vor avea un copil, îl vor duce la Templu și îl vor închina Lui.

Un înger le-a vestit că vor avea o fată, pe care o vor numi Maria. Sfinții Ioachim și Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu și, la trei ani de la nașterea Maicii Domnului, au dus-o pe fiica lor la templu. Au fost întâmpinați de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o pe Maria în cea mai sfântă încăpere din Biserică, unde a stat până la vârsta de 15 ani.

În unele locuri, astăzi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă și le folosesc în noaptea de Anul Nou, drept sorcove. În credința populară, se spune că dacă nuielușa Sfântului Nicolae, care trebuie să fie din măr, înflorește până la sărbătoarea Nașterii Domnului, înseamnă că Sfântul l-a iertat pe cel pedepsit cu ea.

Obiceiuri de sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserica

Numele de Vovidenie provine din slavonă şi înseamnă „ceea ce se face văzută”. Tradiţia populară spune că, de Vovidenie se deschid cerurile, iar animalele încep să vorbească.

În această zi se aprind lumânări, mai ales pentru cei adormiţi şi se împart pomeni. Este bine ca lumânările şi focul să ardă toată noaptea.

Seara e bună şi pentru previziuni meteorologice.

Dacă în noaptea de Vovidenie este senin, anul viitor va fi secetos, iar dacă ninge, va fi o iarnă bogată în zăpadă.

Tot in popor, această sărbătoare este asociată metaforei luminii, prezentă în diferite legende şi superstiţii. Astfel, sărbătoarea este cinstită pentru a avea o vedere bună şi a nu fi lipsit de lumina ochilor.

Simbolurile luminii sunt candela, lumânarea, soarele, focul.

Tot în ziua de Vovidenie, copiii pun în vase cu apă crengi de măr. Ţinute la lumină şi căldură, ele înmuguresc şi înfloresc, fiind folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove.

În colindele româneşti se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ, mărgăritar. De ce tocmai măr, de ce tocmai flori? Pentru că bătrânii noştri ştiau de la bătrânii lor că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta va înflori până de Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dăruit crenguţa flori dalbe.

The post Creștinii prăznuiesc Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Este prima dezlegare la pește din Postul Crăciunului appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *