DGASMB: Peste 2% dintre liceenii din Bucureşti au consumat cocaină şi 0,7% heroină

Aproximativ 5% dintre elevii de liceu din Bucureşti au folosit cel puţin o dată în viaţă, până la vârsta de 16 ani, etnobotanice, 2,7% amfetamine, 2,3% ecstasy, 2,1% cocaină, 1,8% ciuperci halucinogene şi 0,7% heroină, potrivit unei cercetări sociologice realizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, care a fost publicată, vineri, pe pagina de Facebook a primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Edilul pledează pentru un vot favorabil la referendumul local de duminică unde bucureştenii vor fi întrebaţi inclusiv dacă susţin crearea unui program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti.

12% din elevi au folosit canabis cel puţin o dată în viaţă, până la vârsta de 16 ani, iar jumătate dintre aceştia au folosit canabis în ultimele 30 de zile. 53% dintre elevii de liceu au consumat cel puţin o dată în viaţă, până la vârsta de 16 ani, băuturi fabricate în casă, 5% au folosit etnobotanice, 2,7% amfetamine, 2,3% ecstasy, 2,1% cocaină, 1,8% ciuperci halucinogene, 0,7% heroină. 26% din elevii de liceu consumă alcool la ei acasă, 32% la alte persoane acasă, 26% într-un club sau bar, 20% la balurile şcolare, 11% în cantonamente, taberele sau excursiile şcolare, iar 10% consumă alcool afară, cu prietenii„, a informat Nicuşor Dan.

Conform cercetării, 31% dintre elevii de liceu au fumat ţigări în ultimele 30 de zile, iar 49% dintre ei au fumat de-a lungul vieţii. Un sfert dintre elevii de liceu îşi cumpără singuri ţigările din magazine, 17% le iau de la prietenii sau colegii de şcoală, iar 6% de la membrii familiei lor.

Mai mult de jumătate (52%) dintre elevii de liceu au consumat alcool în ultimele 30 de zile şi aproape 8 din 10 au băut alcool cel puţin o dată în viaţă. Aproape jumătate dintre elevii de liceu s-au îmbătat cel puţin o dată în viaţă, iar 20% s-au îmbătat cel puţin o dată în ultimele 30 de zile. O treime din elevii de liceu îşi cumpără singuri alcoolul din magazine, iar unul din cinci îl primesc de la unul din membrii propriei familii, relevă studiul.

Mai mult de o treime (40%) dintre elevii de liceu consumă zilnic, cel puţin o dată, băuturi energizante, 48% cafea şi 70% băuturi carbogazoase. 35% dintre elevii de liceu au consumat alcool înainte de a împlini vârsta de 13 ani, 18% au fumat, 9% s-au îmbătat, 4% au început să fumeze zilnic şi 1% au folosit canabis.

Bucureştenii sunt aşteptaţi duminică, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, să răspundă la trei întrebări la un referendum local.

Primele două au fost propuse de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi vizează modul de împărţire a banilor între PMB şi Primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti.

La iniţiativa PSD, a fost adăugată, printr-un amendament, o a treia întrebare, care se referă la combaterea consumului de droguri în şcoli. 

The post DGASMB: Peste 2% dintre liceenii din Bucureşti au consumat cocaină şi 0,7% heroină appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *