O revenire la energia atomică ar fi o decizie „logică” pentru Germania, a declarat joi şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, într-un interviu pentru DPA.
„Cred că este o decizie logică. Este o poziţie raţională”, a spus Rafael Grossi, menţionând faptul că Germania este singura ţară din lume care a eliminat complet energia nucleară.
Decidenţii de la Berlin ar fi bine să se gândească de ce alte ţări nu au făcut acelaşi lucru, a spus Grossi în interviul acordat pentru DPA la COP 29, conferinţa ONU privind schimbările climatice de la Baku (Azerbaidjan).
„Ai putea să îţi pui întrebarea: de ce restul lumii are o viziune diferită?”, a estimat Grossi, adăugând „respect mediul politic din Germania, care trece printr-o perioadă foarte complicată, aşa că vom vedea”.
Directorul general al AIEA a subliniat că toate celelalte ţări care şi-au anunţat intenţia de a renunţa la energia nucleară, au început între timp „să revină asupra acestor planuri. Unele vizibil, altele mai puţin vizibil”.
În aceste condiţii, Grossi a spus că „nu este surprins”, că acum partidele politice din Germania cer o revenire la energia nucleară.
Grossi a menţionat faptul că centralele nucleare nu emit gaze cu efect de seră. De aceea, pentru planetă, ar fi „o idee foarte proastă” să fie abandonată energia nucleară. „De aceea, ţările care au energie nucleară vor acum mai multe centrale. Multe ţări care nu au centrale nucleare vor să construiască centrale nucleare”, a spus directorul general al AIEA.
Angela Merkel, fostul cancelar din partea partidului CDU, a fost cea care a iniţiat renunţarea la energia nucleară, după dezastrul de la Fukushima (Japonia), din 2011.
Grossi a subliniat însă că nu vrea să eticheteze decizia Germaniei de a renunţa la energia nucleară drept o greşeală. „Nu contest deciziile adoptate în mod democrat de statele noastre membre”, a spus directorul general al AIEA.
sursa Agerpres
The post Directorul general al AIEA spune că revenirea Germaniei la energia nucleară este o decizie „logică” appeared first on tvrinfo.ro.