Călin Georgescu, câștigătorul surpriză al primului tur de la prezidenţiale, are opinii care nu s-au schimbat în timp. Vede o ţară ideală, care ar trebui să se dezvolte mai mult prin forţe proprii. Şi are o părere bună despre lideri controversați, precum Vladimir Putin. Specialiştii au analizat declaraţiile lui Călin Georgescu și modul în care, prin mimică și exprimare, își transmite mesajele. Iată ce spun un istoric şi un sociolog.
Mesajele din declaraţiile lui Călin Georgescu nu sunt noi în spaţiul românesc, mai ales cele care se referă la suveranism, chiar dacă au nuanţe noi, uneori confuze.
Călin Georgescu, candidat independent la preşedinţia României: Rămânem strict legați de valorile europene, dar e esențial să ne găsim propriile valori. Eu vorbesc de întoarcerea la valorile românești, de întoarcerea la rădăcini, adică atitudinea iconomică, liturgică.
Decanul Facultății de Istorie a Universității București amintește că astfel de mesaje erau transmise dintr-o anumită zonă politică și în perioada interbelică.
Matei Gheboianu, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti: Trebuie să avem un fel de revoluție, inclusiv cu spiritualitatea în frunte, cu excepționalismul poporului român, noi, românii, suntem grădina Maicii Domnului, în realitate nu suntem. Suntem ca și ceilalți. Eu cred că în modul în care noi colaborăm și ne mișcăm la nivelul UE aceasta e o lozincă depășită.
În 2022, Călin Georgescu a fost pus sub acuzare de Parchetul General pentru afirmații despre mareșalul Ion Antonescu și liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu, despre care a spus că au făcut și fapte bune. Și chiar pot fi considerați martiri.
Matei Gheboianu, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti: Într-o perioadă ca acum, post pandemică, cu o criză economică, cu un război la graniță, mișcările acestea extremiste au de câștigat, pentru că se folsoesc de fricile unor oameni și le amplifică, venind cu exemplele din trecut.
Și sociologul Gelu Duminică a analizat modul în care și-a ținut discursurile candidatul Călin Georgescu.
Gelu Duminică, sociolog: E un tip de populism pe care îl vedem în toată Europa, nu e o noutate. Domnia sa se încadrează în categoria populiștilor europeni care, în loc să ofere bunăstare, oferă frici. Domnul Georgescu e în aceeași linie, nu e nimic nou, e populistul extremist carismatic, cu o tonalitate a vocii așezată, care zice că promovează pacea antagonizând.
Despre Vladimir Putin, Călin Georgescu spunea încă de acum câțiva ani că e un lider patriot, care își apară țara cu orice preț. Între timp, Rusia a declanțat un război de agresiune împotriva Ucrainei.
Matei Gheboianu, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti: Din păcate, societatea românească nu reușește să treacă peste o chestiune: întotdeauna încercăm să găsim un Mesia, așa era căpitanul, mareșalul, și așa era Ceaușescu, pentru anumite persoane, Putin e Mesia poporului rus. El a luat o Rusie căzută, ăsta e discursul oficial și îl aduce din nou stadiul de mare imperiu.
Acum vorbește despre o Românie eternă.
Călin Georgescu, candidat independent la preşedinţia României: A venit vremea să înțelegem că dreptul și destinul națiunii române sunt eterne, a venit vemea să ne refacem viața, o viață demnă, cu onoare, și atunci România va fi biruitoare și eternă.
Călin Georgescu și-a promovat astfel de mesaje mai ales pe internet.
The post Discursul despre suveranism revine în politica românească appeared first on tvrinfo.ro.