Viitoarea preşedinţie a lui Donald Trump va fi complet diferită de prima: mai puţin imprevizibilă, cu atitudini mai oficiale, mai sobre. Iar politica externă va fi mai prudentă faţă de lideri totalitari ca Vladimir Puțin sau Kim Jong Un. Totuși, Donald Trump a avut, de-a lungul carierei politice, cele mai multe declarații controversate și atitudini șocante dintre toți președinții americani.
Donald Trump şi-a susţinut întotdeauna antipatia față de migranţi. În toate discursurile sale a repetat şi accentuat acest mesaj, până a devenit acceptat.
An de an, Donald Trump a repetat că în SUA vin milioane de infractori şi oameni bolnavi psihic – fără să aducă nicio dovadă în acest sens.
Donald Trump, declarație din septembrie 2016: „Nu v-ar veni să credeți cât de răi sunt acești oameni. Aceștia nu sunt oameni, sunt animale. Vom construi un zid. Mexicul va plăti pentru zid. Trebuie să oprim intrarea drogurilor.”
În mandatul său, zidul nu a fost terminat nici pe departe, iar Mexicul nici n-a vrut să audă să-l finanţeze.
Susţinătorii lui Donald Trump îi trec cu vederea şi problemele morale. A câştigat alegerile din 2016, deşi cu scurt timp înainte apăruseră declaraţii de un misoginism extrem – conţinutul lor integral nu poate fi difuzat.
Donald Trump, înregistrare audio difuzată de Access Holywood: „Sunt automat atras de femei frumoase, pur şi simplu încep să le sărut, e ca un magnet. Când eşti vedetă, te lasă să o faci, le poţi face orice.”
Deşi o uriaşă parte a succesului său a fost tocmai faptul că a fost difuzat obsesiv de presă pentru declaraţiile şocante, Donald Trump a repetat diatribe acerbe împotriva ziariştilor.
Donald Trump, declarație din mai 2018: „…Iar jurnaliştii sunt printre cei mai mincinoşi oameni de oriunde, oricând.”
Niciun lider internaţional nu şi-a permis să îl critice deschis. Dar, neoficial, deşi Trump a susţinut mereu că impune respect pentru că intimidează, nu a fost nici agreat nici respectat.
Şi a şocat prin retragerea din tratate internaţionale la care diplomaţii americani munciseră decenii.
Donald Trump, declarație din iunie 2017: „SUA se vor retrage din acordul nuclear cu Iranul.”
Donald Trump, declarație din septembrie 2018: „Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris privind schimbările climatice.”
Donald Trump a impresionat însă pentru că a reuşit să găsească soluţii de comunicare, la cel mai înalt nivel, cu lideri totalitari ca Vladimir Putin al Rusiei şi Kim Jong Un al Coreei de Nord.
Donald Trump, declarație din septembrie 2020: „Am fost foarte dur şi (Kim Jong Un, n.r) a fost, am mai negociat… după care ne-am îndrăgostit! Serios, mi-a scris scrisori superbe!”
Dar asemenea demersuri nu au fost niciodată finalizate cu rezultate concrete.
În timpul pandemiei de COVID 19 a fost destul de sceptic cu vaccinurile – după care le-a anunţat entuziast – dar nu înainte să sugereze că poate oamenii ar trebui expuşi unei lumini ultraviolete foarte puternice şi să se injecteze cu dezinfectant.
Donald Trump, declarație din noiembrie 2020: „Văd cum un dezinfectant… dezafectează (virusul) într-un minut, un minut. Există o cale prin care putem face asta prin ceva de genul unei injecţii, un fel de curăţare.”
A fost primul preşedinte american din epoca modernă care a refuzat, până în prezent, să-şi recunoască înfrângerea.
Donald Trump, declarație după alegerile din 2020: „Dacă numeri voturile legale, câştig detaşat. Dacă numeri voturile ilegale, vor să încerce să ne fure alegerile.”
Acuzaţiile sale au inflamat opinia publică şi au dus la o insurecţie împotriva Congresului ţării. Nenumărate anchete publice, politice şi apolitice au dovedit însă că pierduse şi votul electorilor, şi pe cel popular.
The post Donald Trump, declarații șocante de-a lungul timpului. „Aceștia nu sunt oameni, sunt animale”; „Sunt automat atras de femei frumoase, pur şi simplu încep să le sărut”; „Kim Jong Un mi-a trimis scrisori superbe” appeared first on tvrinfo.ro.