„Europa printre rânduri”. Noua Comisie Europeană continuă să rămână blocată în Parlamentul European

Intrarea în mandat a noii Comisii Europene este pusă sub semnul întrebării după ce Parlamentul European a blocat candidații la funcția de vicepreședinte executiv. Astfel, data de 1 decembrie care se dorea pentru intrarea în mandat a noului executiv european ar putea fi devansată chiar cu o lună, dacă nu se ajunge la un acord săptămâna aceasta. Amănunte în rubrica „Europa printre rânduri” cu Lucian Pîrvoiu.

Noua comisie europeană continuă să rămână blocată în Parlamentul European, după ce audierile candidaților la funcția de vicepreședinte executiv s-au terminat cu un blocaj total, în care fiecare familie politică stă cu degetul pe trăgaci în așteptarea unei greșeli a adversarului.

Popularii îi blocheză pe socialiști, liberalii pe conservatori, toată lumea blochează pe toată lumea. “La matinale europeenne” notează că în toată povestea capul răutăților ar fi nimeni altul decât Manfred Weber, liderul popularilor, care a decis să adopte o linie mai dură și să o blocheze pe socialista Theresa Ribera, ministru pentru tranziție ecologică la ea în țară, în Spania, care ar urma să coordoneze din poziția de vicepreședinte executiv al Comisiei inclusiv tranziția energetică, cu care popularii nu mai sunt de acord. Se pare că din această cauză Weber a stârnit în propriul partid o revoltă, a celor care nu sunt de acord cu această linie dură de colaborare cu extrema dreaptă. 

Conferința COP 29, încheiată cu scandal

Conferința pentru climat COP 29 din Azerbaidjan s-a lăsat cu un scandal care lovește direct în ambițiile ecologice ale Uniunii Europene. Gazda evenimentului patronat de Națiunile Unite, Ilman Aliev, președintele Azerbaijanului, care stă pe o comoară de miliarde de metri cubi de gaze naturale de care în mod normal Uniunea Europeană rămasă fără gazele ieftine rusești ar trebui să aibă nevoie, a lăudat această comoară ca fiind dată de la Dumnezeu. Imediat, ministra belgiană a energiei, Tinne Van der Straeten, din Partidul Verzilor, a sărit în mod explicabil la gâtul azerului pe motiv de luare în derâdere a idealurilor ecologice ale Europei. Se anunță vremuri grele pentru eco-extremiști, mai ales cu revenirea lui Trump la Casa Albă. Acesta a scos Statele Unite din acordul de la Paris, Biden le-a reintrodus, iar acum e de așteptat ca SUA să fie scoase din nou. Așa se întâmplă când știința se amestecă cu ideologia, iese prost.

Schengen terestru, mai aproape ca niciodată

Cotidianul austriac “Die Presse” notează că e posibil ca veto-ul la adresa României și Bulgariei pentru intrarea în spațiul Schengen cu frontierele terestre să se apropie de final. Fără prea multe detalii, ziarul vorbește despre întâlnirea de la Budapesta a miniștrilor de Interne din țările implicate mediată de ministrul maghiar de profil aflat în fruntea Consiliului JAI pe perioada președinției maghiare.

Înainte de deblocarea de facto, care se va decide probabil la consiliul din 13 decembrie, miniștrii ar putea cădea de acord asupra unui pachet general de măsuri care să fie pe placul austriecilor, de genul celor luate pentru admiterea în Schengenul aerian și maritim. Nimic nu e sigur, dar dacă a început să scrie destul de clar presa austriacă, de data asta se pare că se întâmplă.

The post „Europa printre rânduri”. Noua Comisie Europeană continuă să rămână blocată în Parlamentul European appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *