Guvernul spaniol a aplicat amenzi uriașe unor companii aviatice low-cost. Cele cinci companii aeriene au fost găsite vinovate pentru măsuri abuzive, cum ar fi plata unei taxe suplimentare pentru bagajul de mână sau pentru rezervarea unor locuri adiacente pentru cei care însoțesc persoane cu dizabilități sau copii. Cea mai mare amendă, de peste 100 de milioane de euro, a primit-o o cunoscută companie low cost irlandeză.
Ministerul spaniol care se ocupă de protecţia consumatorilor a dat amenzi de 179 de milioane de euro companiilor aeriene low-cost Ryanair, Vueling, Easyjet, Norwegian şi Volotea. Cea mai mare amendă, de 100 de milioane de euro, a fost dată companiei irlandeze.
Pablo Bustinduy, ministrul pentru Protecţia Consumatorilor: Ministerul pentru problemele Consumatorilor a impus sancţiuni pentru cinci firme aeriene low-cost pentru o serie de practici considerate abuzive, între care plata suplimentară pentru bagajul de mână, alegerea locurilor pentru a sta alături de persoanele cu disabilităţi sau copii, de asemenea politica de opacitate la preţurile transmise consumatorilor sau costul reimprimării tichetelor de îmbarcare.
Potrivit oficialilor de la Madrid, nici o companie, indiferent cât de mare este, nu se află mai presus de lege şi nu pot exista modele de afaceri care să violeze drepturile consumatorilor.
Ruben Sanchez, reprezentant al organizaţiei de protecţie a consumatorilor: Astăzi, pentru prima dată în istorie, putem spune că, în sfârşit, există o amendă adevărată. Aceasta este o amendă adevărată.
Pasagerii care călătoresc cu astfel de companii s-au plâns de nenumărate ori de practicile aplicate pentru îmbarcare.
În sancţiunile emise de guvernul spaniol se impune companiilor low cost amendate să nu revină la practicile de până acum.
The post Guvernul spaniol a aplicat amenzi uriașe unor companii aviatice low-cost pentru practici abuzive appeared first on tvrinfo.ro.