Românii care au comis infracțiuni pe teritoriul altor state europene, inclusiv în Marea Britanie, reprezintă un subiect de interes pentru ambele părți implicate – atât pentru țările gazdă, cât și pentru România.
Fiecare stat membru al UE monitorizează aceste cazuri, iar colaborarea internațională este esențială pentru menținerea siguranței publice și gestionarea eficientă a acestor situații. Astfel, numărul infracțiunilor comise de cetățenii români în afara granițelor țării poate reflecta provocările pe care le întâmpină aceste comunități în procesul de integrare.
Conform datelor furnizate de IGPR, între 1 ianuarie 2019 și 31 decembrie 2023, România a primit notificări referitoare la condamnări pentru 301.319 cetățeni români implicați în săvârșirea de infracțiuni în afara granițelor, iar aici ne referim doar la blocul comunitar european, inclusiv Marea Britanic.
Până la jumătatea lunii septembrie 2023, autoritățile române au primit notificări de condamnare pentru 69.246 de cetățeni români implicați în infracțiuni pe teritoriul altor state europene. Această cifră ne arată complexitatea situației și subliniază nevoia unei colaborări strânse în privința siguranței și aplicării legii între România și partenerii săi europeni.
Astfel, deși cifrele arată un număr total de condamnări, acestea nu reflectă tipul de sancțiune aplicat fiecărui caz în parte. Nu știm câți au primit pedepse cu privare de libertate sau câți au fost sancționați doar cu amendă, fiind vorba de diverse tipuri de măsuri luate de autoritățile din fiecare stat.
The post Infracțiunile comise de români pe teritoriu altor state europene, în atenția autorităților appeared first on tvrinfo.ro.