Descoperire macabră într-un apartament din comuna Florești, în apropiere de Cluj-Napoca. Atenție, sunt informații și imagini care va pot afecta emoțional! O femeie de 62 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 28 de ani, au fost găsiți fără suflare. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, ambii au fost înjunghiați.
Anchetatorii au o ipoteza de lucru: mama l-ar fi omorât pe fiul bolnav, imobilizat la pat, după care s-a sinucis. Psihologii astfel de gesturi extreme prin suferință acumulată în timp, epuizarea emoțională și fizică.
Femeia se mutase în acest bloc din Florești în urmă cu doi ani. Era o fire discretă și retrasă, spun vecinii. Locuia împreună cu unul dintre cei doi fii ai săi, care era imobilizat la pat, pentru că s-a născut cu o boală gravă incurabilă. Era vizitată periodic de cel de al doilea fiu.
Îngrijorat că mama lui nu răspunde la telefon, cel de-al doilea fiu a alertat autoritățile.
Anchetatorii au strâns probe, că să poată stabili ce s-a întâmplat. Cazul este cu multe semne de întrebare, dar una dintre ipoteze este că mama și-ar fi ucis fiul, apoi și-a pus capăt zilelor. În astfel de situații psihologii vorbesc despre suferințele adânci ale celor ce-i îngrijesc pe bolnavi, suferințe adunate pe parcursul anilor. Măcinați de chinul pe care îl îndură persoană dragă pe care o îngrijesc, ajung la epuizare psihică, la care se adaugă și oboseală cronică.
Lenke Iuhos, psiholog: E posibil să fi fost o clacare emoțională, o decizie foarte bine analizată din timp. Emoțiile se adună, provoacă acea depresie foarte severă, omul nu mai vede rezolvarea problemei. Aceste persoane, mai ales dacă sunt în vârstă, se gândesc să își apere bolnavul, să nu rămână singur, după ce acest vârstnic moare.
În astfel de cazuri, sprijinul celorlalți mebri din familie este estential, dar și terapia și consilierea psihologică.
The post Ipoteză șocantă la Florești: O mama și-a ucis fiul, după care s-a sinucis appeared first on tvrinfo.ro.