Premierul israelian critică decizia Tribunalului Internațional de la Haga, care a emis un mandat de arestare pe numele lui, pentru că ar fi comis crime de război în Fâșia Gaza. Netanyahu a precizat că Israelul a fost acela care a încercat să protejeze populația civilă în conflictul din Gaza. Judecătoarea care reprezintă România la Curtea Penală Internațională s-a retras din dosarul în care se cerea arestarea premierului israelian încă din luna mai, când a fost demarată procedura.
Șeful guvernului israelian a condamnat decizia tribunalului de la Haga, de a emite un mandat de arestare pe numele său.
Netanyahu a făcut referire la Procesul Dreyfus din Franța, de la finele secolului al XIX-lea, când un ofițer al armatei franceze, de origine evreiască, a fost condamnat pe nedrept că a vândut secrete Germaniei. După 12 ani de la data condamnării, Alfred Dreyfus a fost găsit nevinovat.
Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: Decizia antisemită a Tribunalului Internaţional de la Haga este un proces Dreyfus modern şi se va încheia în acelaşi fel. Mă acuză în mod fals pe mine, premierul democratic ales al Statului Israel şi pe fostul ministru al Apărării al Israelului, Yoav Gallant, că am ţintit în mod deliberat civilii, în condiţiile în care noi facem tot posibilul să evităm victime civile.
Presa de la Londra subliniază că decizia Tribunalului de la Haga vine în momentul în care procurorul general al acestei instanțe, britanicul Karim Khan, face obiectul unei crize profunde a instituției. Khan, în vârstă de 54 de ani, este acuzat de comportament sexual nepotrivit de către o avocată de 30 de ani, care a lucrat cu el.
Cum subiectul arestării premierului israelian este unul sensibil, țările europene nu se grăbesc să se alinieze hotărârii de la Haga.
Steffen Hebestreit, purtător de cuvânt al guvernului german: M-aş aventura să spun că îmi este greu să îmi imaginez că noi putem pune în aplicare arestarea în Germania (a premierului Netanyahu) pe aceste baze.
Iar premierul Ungariei a decis să îl invite la Budapesta pe Benjamin Netanyahu și să sfideze decizia Tribunalului Internațional.
Viktor Orban, premierul Ungariei: Nu este altă opțiune decât să ignorăm această decizie. Aşadar, astăzi îl voi invita pe premierul Israelului, domnul Netanyahu, să viziteze Ungaria, şi în această invitaţie îi voi garanta că decizia Tribunalului Internaţional nu va avea efect în Ungaria.
În timpul războiului din Fâșia Gaza, împotriva teroriștilor Hamas, dar și în operațiunile din Liban, împotriva grupării teroriste Hezbollah, armata israeliană a transmis mesaje de avertizare populației pentru a părăsi locurile unde vor avea loc bombardamente sau incursiuni. În schimb, Hamas și Hezbollah au folosit civilii drept scuturi umane.
Israelul a respins declarația Tribunalului de la Haga și a negat că ar fi comis crime de război în Gaza.
Tribunalul de la Haga nu are propria sa forță de poliție pentru a pune în aplicare mandatele de arestare și se bazează pe cele 124 de state care recunosc Curtea pentru a îndeplini deciziile emise.
The post Israelul a respins decizia Tribunalului de la Haga și a negat că ar fi comis crime de război în Gaza appeared first on tvrinfo.ro.