Ministrul Apărării al Chinei a refuzat o întrevedere cu şeful Pentagonului

Ministrul Apărării al Chinei a refuzat o întrevedere cu şeful Pentagonului

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est)-Plus în Laos, o decizie pe care responsabilul american a considerat-o ‘nefericită’, transmite Reuters.

Reuniunile multilaterale ale responsabililor naţionali de securitate din Asia au fost folosite în trecut pentru întâlniri între oficiali ai apărării americani şi chinezi, însă China a declinat o solicitare de întrevedere din partea lui Austin în marja reuniunii miniştrilor apărării din ASEAN-Plus în această săptămână, conform Agerpres.

‘Este (un fapt) nefericit. Afectează regiunea pentru că regiunea vrea într-adevăr să ne vadă, doi jucători semnificativi în regiune, două puteri semnificative, vorbind unul cu celălalt’, le-a spus Austin reporterilor.

‘Nu cred că aceasta are vreun fel de implicaţii pentru viitor. Cred doar că este ceva ce ei au ales să facă în acest moment din timp şi doar ei pot explica de ce au ales să nu profite de o bună ocazie’, a adăugat ministrul american.

Austin şi omologul său chinez Dong s-au întâlnit în acest an în marja unei conferinţe pe teme de securitate în Singapore, reiterându-şi viziunile diferite asupra Taiwanului şi a altor subiecte, dar subliniind necesitatea de a menţine deschise comunicaţiile între cele două armate.

Preşedintele chinez Xi Jinping a promis sâmbătă, în ultima sa întâlnire cu preşedintele american Joe Biden, că va coopera cu viitoarea administraţie Trump.a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *