Schaeffler a anunțat că va închide două fabrici ca urmare a scăderii cererii pentru componente necesare mașinilor cu motoare tradiționale.
Compania Germană trece printr-o perioadă dificilă marcată de mai multe valuri de restructurări în ultimele luni, inclusiv la centrul de producție din România.
Acesta din urmă va prelua o parte din capacitatea acoperită anterior de fabricile din Marea Britanie și Austria unde se va închide lumina, se arată într-un comunicat.
Două uzine Schaeffler care aveau ca obiect de activitatea producția de rulmenți și ambreiaje vor fi închise, vina fiind pusă pe scăderea cererii de pe această piață, ca urmare a tranziției către mașini electrice.
Este vorba, în primul rând, de uzina din Berndorf, Austria, unde costurile cu energia, materia primă și forța de muncă au crescut galopant, în dauna profitabilității. În Austria se produc rulmenți pentru transmisie, dar și pentru butucul roții, conform wal-street.ro.
„Este imposibil să mai facem față creșterilor de prețuri din ultimii ani și să pasăm aceste cheltuieli la clientul final, prin creșteri suplimentare de prețuri”, a transmis Schaeffler. De asemenea, punctul de producție al componentelor pentru ambreiaje auto din Sheffield, Anglia, va fi de asemenea abandonat.
Motivul dat de grupul german este că, în Europa, tot mai mulți producători trec la transmisii automate în mașinile cu motoare termice, pe lângă trendul electrificării.
De aceea, cererea pentru ambreiaje de cutie manuală este într-o scădere continuă, de unde și o producție excesivă de care Schaeffler trebuie să scape.