Investigatorii spanioli au fost șocați să găsească 20 de milioane de euro ascunse într-o casă care aparține partenerei șefului Unității de Infracțiuni Economice și Fiscale (UDEF) din cadrul Direcției Generale de Poliție din Madrid, Óscar Sánchez Gil.
Opt milioane de euro au fost ascunse într-un perete și 12 milioane de euro în tavanul dublu al subsolului. Poliția implicată în operațiune a comparat cazul cu cel al lordului columbian al drogurilor ”Pablo Escobar”, atât pentru suma de bani ascunsă în casă, cât și pentru măsurile ample de securitate pe care le avea pentru a proteja uriașa sumă, scrie El mundo.
Ofițerul de poliție de rang înalt a fost arestat împreună cu soția sa – de asemenea ofițer de poliție – și cumnata sa.
Potrivit investigațiilor, agentul corupt colabora cu o puternică organizație de trafic de droguri de cel puțin cinci ani.
Arestarea sa a fost declanșată săptămâna trecută, după o operațiune a poliției în Algeciras, în cadrul căreia au fost confiscate 13 tone de cocaină, cea mai mare captură de droguri din istoria Spaniei.
Polițistul le-ar fi oferit acoperire pentru introducerea drogurilor în containere cu fructe din Ecuador. El le-a arătat cum să se sustragă controalelor poliției, deoarece, înainte de a lucra la conducerea Unității de spălare a banilor din Madrid, a petrecut ani de zile în cadrul secției Narcotice a UDYCO din Brigada Centrală a Poliției Naționale. Se bănuiește că acesta ar fi fost locul în care a intrat în contact cu rețeaua de trafic.
În biroul său de la sediul poliției a găsit aproape un milion de euro în bancnote de 50 de euro.
În ciuda tuturor banilor care au fost descoperiți, comandantul de poliție arestat ducea o viață discretă. Nu avea mașini de lux, era foarte prudent în cheltuieli și nu are proprietăți sau o avere mare pe numele său.
The post Peste 20 de milioane de euro au fost găsite în casa șefului Unității de Infracțiuni Economice a Poliției Madrid appeared first on tvrinfo.ro.