Povestea celor 40 de milioane de euro furate de la Rosal

Povestea celor 40 de milioane de euro furate de la Rosal

Lecția de devalizare a Rosal a fost “predată” de Jean Niculescu și Bogdan Niculescu – fostul șofer al lui Prigoană și fratele acestuia, de fiduciarul lui Prigoană (fostul director juridic) – Gabriel Dan Găman și de directoarea economică a lui Prigoană – Alexandrescu Alexandra, El Feki Tarek – proprietarul grupului de “finanțare” Toyo IFN/Motors/Aviation etc., care l-au forfecat financiar și au acționat pe 3 paliere:

Transferul obiectului afacerii de la Rosal SA la Blue Planet SRL (compania șoferului lui Prigoană, susținut de grupul Coldea și acoliții săi, care avea exact același obiect de activitate cu Rosal, ai căror administratori erau numiți), cu același obiect de activitate, în timp ce Rosal nu a mai participat la licitațiile de la care își susținea activitatea, reducându-se artificial profitul companiei Rosal, pentru ca dividendele cuvenite lui Prigoană să fie diminuate artificial.

Culmea, Rosal a acționat și ca susținător financiar sau de experiență pentru Blue Planet, păcălindu-l pe Prigoană că va deveni acționar în Blue Planet (lucru care nu s-a mai întâmplat, deși Prigoană a plătit, acțiunile respective fiind deposedate printr-un gaj executat de un terț “cu destinație”).

Înstrăinarea patrimoniului Rosal prin suveică – sale și leaseback cu Toyo IFN/Motors/Aviation – în strânsă “cooperare” cu El Feki Tarek – un loan shark care, în conivență cu șoferul Bogdan Niculescu, au făcut în așa fel încât Rosal, plătind 85% din rate la mașini, case, avioane, și neplătindu-le pe ultimele, IFN-ul să rămână cu banii și cu proprietatea patrimoniului (mașini, clădiri), astfel însușit în mod “legal”.

Atenție, grupul organizat controla toate deciziile Rosal prin bunăvoința și semnătura lui Prigoană, dar controla și toate deciziile societăților care prejudiciau grupul Rosal prin contractele încheiate – delapidare CA LA CARTE!
Altă metodă a “satului fără câini” numit Rosal a fost delapidarea, dar și “închirierea de către Rosal, cu aprobarea lui Bogdan Niculescu și a Consiliului de Administrație prezidat de el, dar tot de la firma/firmele/imputerniciții lui Bogdan Niculescu”, a unor mijloace fixe la prețuri de 4 ori mai mari decât piața, chiar dacă Rosal avea posibilitatea de a-și cumpăra acele mijloace fixe.

Cesionarea veniturilor importante ale Rosal – 40 de milioane de lei lunar – către terți fără aprobarea AGA. Astfel, Rosal a fost “executată” combinat de venituri, patrimoniu și viitor.
Cum a fost posibil? Numai prin “tâmpenia motivațională” a antreprenorilor români, care au fost și sunt încă orbiți de discursurile tuturor “proștilor” de a nu face nici management, nici macromanagement, nici micromanagement… Prigoană și-a delegat afacerile către un personaj care a stat în umbra lui 20 de ani, căpătându-i încrederea, și pentru care Prigoană “băga mâna-n foc”… și așa s-a ars… La fel – șoferul lui, care de la “fake it” a ajuns să “make it”.

Antreprenori! – delegați, dar controlați!
Și nu uitați că, la peste 90 de ani, Warren Buffet încă lucrează, în timp ce voi, cum faceți niște bani, cum vă tâmpiți și vă implicați numai în “big decisions only” și “invest și divest” și “hire și fire”!

Studiu de caz despre cum să-ți pierzi toți banii!

„Ambii am constatat că societatea ROSAL GRUP SA a desfășurat, începând cu anul 2016, o activitate nerentabilă din punct de vedere economic. Încercând să aflăm cauzele acesteia, în condițiile în care nu aveam cunoștință despre o scădere a numărului de beneficiari ai serviciilor prestate și aflând că societatea a avut formulate mai multe cereri de insolvență, am solicitat societății să ne pună la dispoziție toate contractele prin care au ieșit din patrimoniu active importante. Societatea a refuzat să comunice aceste informații, interzicându-ne accesul în sediu și permițându-ne doar accesul la informații minime despre următoarele fapte:

Începând cu anul 2015, ROSAL GRUP SA a început să deruleze diverse contracte de leasing cu SC Toyo Motor Leasing SRL. În acest sens, au fost încheiate contracte de leasing pentru achiziția de bunuri imobile și mobile, pentru care ROSAL GRUP SA a achitat de fiecare dată avansuri consistente și aproximativ 80-90% din prețul de achiziție, respectând ratele de leasing stabilite prin contract. Cu câteva luni înainte de finalizarea contractelor, fără nicio explicație și în mod brusc, din dispoziția lui NICULESCU BOGDAN și cu acordul celorlalți implicați, plățile către societatea de leasing erau încetate, iar aceasta executa contractele și devenea astfel proprietara bunurilor achitate parțial de ROSAL GRUP SA.
Indicam următoarele situații concrete care dovedesc activitățile de delapidare a bunurilor și resurselor financiare la nivelul ROSAL GRUP SA de către această grupare:

a) CONTRACTUL de leasing imobiliar nr. 2652/13.10.2015, autentificat de BIN Enache Florentina, încheiat între Toyo Motor Leasing IFN SA și ROSAL GRUP SA, având ca obiect imobilul situat în Voluntari, șos. Iancu Nicolae, nr. 42-42A (Școala Britanică). În baza acestuia, ROSAL GRUP SA a achitat avansul și circa 4.000.000 euro prin rate lunare, achitate de către chiriașa Fundația Junior Focus, până în aprilie 2019. Fără niciun motiv, Toyo Motor Leasing IFN SA a returnat chiria achitată ca rată de leasing și a reziliat contractul, fără ca acționarii ROSAL GRUP SA să aibă cunoștință, iar imobilul a ajuns în patrimoniul firmelor Toyo, care și-au încasat și o mare parte din prețul imobilului.

citeşte în continuare pe Puterea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *