Prim-ministrul georgian, Irakli Kobahidze, a anunţat joi că ţara sa îngheaţă până în 2028 începerea negocierilor vizând aderarea la Uniunea Europeană, transmit EFE şi Reuters.
‘Noi am luat decizia de a nu pune deschiderea negocierilor de aderare pe agendă înainte de 2028’, a declarat Kobahidze într-o conferinţă de presă.
Irakli Kobahidze a mai spus că, tot până în 2028, guvernul georgian ‘renunţă la toate ajutoarele de la Uniunea Europeană’.
‘Este total inacceptabil să se considere integrarea în UE o pomană’, a afirmat prim-ministrul georgian, subliniind că începerea negocierilor de aderare ‘este utilizată de anumiţi politicieni şi birocraţi europeni ca un element de şantaj’.
Parlamentul European cere organizarea de noi alegeri legislative în Georgia, în următoarele 12 luni
28 noiembrie 2024, 16:11
Anunţul de la Tbilisi intervine după ce Parlamentul European a aprobat joi o rezoluţie prin care respinge rezultatele alegerilor parlamentare din Georgia din octombrie şi cere organizarea unui nou scrutin, aşa cum o face şi opoziţia georgiană.
Irakli Kobahidze a fost confirmat joi în funcţia de prim-ministru într-o şedinţă a parlamentului, la care au participat doar deputaţii proguvernamentali, în condiţiile în care opoziţia, care a obţinut 61 de mandate, boicotează lucrările legislativului.
Georgia, ţară sud-caucaziană cu 3,7 milioane de locuitori, are înscris în Constituţie obiectivul aderării la UE, însă relaţiile cu Bruxellesul s-au deteriorat grav în ultimele luni. UE a declarat deja că cererea de aderare a Georgiei, stat candidat, este îngheţată. Preluare Agerpres
Atacat cu vopsea, șeful Comisiei electorale din Georgia a validat alegerile, cu un ochi bandajat, înconjurat de proteste
16 noiembrie 2024, 19:46 (actualizat 16 noiembrie 2024, 20:09)
The post Premierul Georgiei a anunțat că îngheaţă până în 2028 negocierile de aderare şi renunţă la toate ajutoarele UE appeared first on tvrinfo.ro.