Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor putea fi urmărite în timp real, la fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat la finalul săptămânii trecute. Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional.
În premieră, anul acesta Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Institutul Naţional de Statistică au realizat un program prin care cetăţenii pot urmări rezultatele scrutinului în timp real.
La fel ca la primul tur al prezidenţialelor, după ora 21,00, pe măsură ce procesele verbale şi materialele necesare votării sunt trimise birourilor electorale judeţene, verificate şi urcate în sistem, „în mod instantaneu”, după cum a explicat preşedintele AEP, Toni Greblă, rezultatul este afişat pe site-ul Biroului Electoral Central şi al Autorităţii Electorale Permanente.
Toţi cei interesaţi pot urmări centralizarea voturilor şi o serie de reprezentări grafice ale rezultatelor provizorii, parţiale şi finale, după închiderea secţiilor de votare.
Cele două site-uri – prezenta.roaep.ro şi voting.roaep.ro – vor fi disponibile începând cu deschiderea oficială a votării.
Pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an, STS a instruit peste 46.000 de persoane care vor face parte din secţiile de votare, iar din punct de vedere tehnic a configurat, instalat şi pus la dispoziţie sisteme informatice, echipamente de reţea şi de telecomunicaţii, tablete şi telefoane.
**************************************************************
Potrivit unor decizii BEC, au fost acreditate să efectueze sondaje de opinie la ieşirea de la urne, la nivel naţional, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor:
* Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS
* The Center for International Reserch and Analyses
* Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE
* ARA Public Opinion SRL
Operatorii de sondaj au acces, în baza acreditării date de BEC, în imobilele în care funcţionează secţiile de votare, în curţile acestora, în intrările în curţi, în jurul sediilor secţiilor de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 de metri, fără a avea acces în interiorul încăperilor în care sunt organizate secţiile de votare.
De asemenea, operatorii de sondaj au obligaţia de a nu tulbura liniştea şi ordinea publică şi de a nu interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.
Alegerile parlamentare au loc duminică, pe 1 decembrie.
Sursa: Agerpres
The post Rezultatul alegerilor parlamentare, disponibil în timp real pe site-ul AEP. Patru case de sondare, acreditate să efectueze duminică exit-poll-uri appeared first on tvrinfo.ro.