Val de percheziţii în această dimineaţă în judeţul Mureş, la cererea autorităţilor din Germania, în baza unui ordin european de anchetă. Poliţiştii au descins la domiciliile a 11 cetăţeni români cercetaţi de autorităţile judiciare din Germania pentru evaziune fiscală.
De altfel, la acţiune au luat parte anchetatori şi reprezentanţi ai unor instituţii germane direct implicate.
„Activităţile au loc sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, într-un dosar de urmărire penală aflat în lucru la nivelul Parchetului Regensburg, Germania, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În fapt, s-a reţinut că, în perioada 2021-2024, cetăţeni români, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale din Germania, nu ar fi respectat obligaţia de a declara la asigurările sociale şi de a achita lunar, la termen, cotele de contribuţie care le-ar fi revenit angajaţilor„, a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă.
La acţiune participă şi lucrători din cadrul Biroului Vamal Principal Regensburg, Controlul Financiar al Muncii Nedeclarate, Germania.
Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Serviciului Criminalistic şi Serviciului de Investigaţii Criminale.
The post Români acuzați de evaziune în Germania. Percheziţii în Mureș în baza unui ordin european de anchetă appeared first on tvrinfo.ro.