Rusia: Deputaţii au aprobat creşterea cheltuielilor militare cu 30% în 2025

Deputaţii ruşi au validat joi, în cea de-a treia şi ultimă lectură, proiectul de buget pe 2025-2027, care prevede o creştere cu 30% a cheltuielilor militare anul viitor, pe fondul intensificării conflictului din Ucraina, relatează AFP.

Din 2022, Kremlinul şi-a reorientat în mare măsură economia spre efortul de război, dezvoltându-şi în mare viteză complexul militar-industrial, mai ales prin recrutarea a sute de mii de noi angajaţi, strategie care a condus însă la creşterea inflaţiei.

Potrivit textului votat joi de deputaţi în Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului, cheltuielile pentru apărare vor ajunge în 2025 la aproape 13.500 de miliarde de ruble (circa 127 de miliarde de euro), adică mai mult de 6% din PIB-ul Rusiei.

În total, cel puţin 40% din bugetul federal pentru 2025 va fi dedicat apărării şi securităţii naţionale.

Bugetul militar naţional a crescut deja pe parcursul unui an cu aproape 70% în 2024, reprezentând anul acesta, împreună cu investiţiile în securitate, 8,7% din PIB, potrivit preşedintelui Vladimir Putin, o premieră în Rusia de la prăbuşirea URSS-ului în urmă cu mai bine de 30 de ani.

În ultimele săptămâni, autorităţile ruse au făcut totul pentru a minimiza explozia cheltuielilor militare, preferând să laude investiţiile planificate în sectorul social şi pentru „proiecte naţionale”, cu informaţii relativ vagi.

Bugetul aprobat „garantează toate obligaţiile sociale, rezolvă problemele de dezvoltare şi răspunde provocărilor cu care se confruntă ţara noastră”, a subliniat, joi, preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin.

Proiectul de buget trebuie aprobat de Consiliul Federaţiei (camera superioară a Parlamentului) la sfârşitul lunii, înainte de a fi promulgat de către preşedintele rus.

The post Rusia: Deputaţii au aprobat creşterea cheltuielilor militare cu 30% în 2025 appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *