Şapte persoane, cu vârste între 17 şi 31 de ani, reţinute la Constanța pentru trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism

Şapte persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani au fost reţinute pentru trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi complicitate la proxenetism, după ce au recrutat şi au obligat mai multe tinere să se prostitueze. Faptele aveau loc în Mangalia şi în Saturn.

Din cercetările efectuate a rezultat  că, în perioada martie – noiembrie 2024, inculpatul în vârstă de 17 ani, profitând de starea de vulnerabilitate a unei victime minore (15 ani) a recrutat-o  și adăpostit-o într-un imobil din  municipiul Mangalia. Ulterior a transportat-o, în mod repetat,  la diferite locații unde a obligat-o să practice prostituția.    Sumele de bani provenite din exploatarea  sexuală a victimei  au fost însușite de inculpat.

Totodată,  în luna septembrie 2024 acesta a obținut beneficii materiale prin înlesnirea practicării prostituției de către o tânără, pe care a transportat-o personal sau  prin intermediul altor persoane, în diverse locații unde aceasta a întreținut relații sexuale contra cost.

Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada martie – noiembrie 2024, un alt inculpat în vârstă de 19 ani, profitând de starea de vulnerabilitate  unei victime și simulând sentimente de iubire față de aceasta, a adăpostit-o în imobile din municipiul Mangalia și a determinat-o să practice prostituția, înlesnindu-i racolarea clienților prin publicarea de anunțuri   pe site-uri de profil. Sumele de bani obținute de persoana vătămată au fost însușite aproape integral de inculpat.

De asemenea, inculpatul în vârstă de 19 ani  l-a sprijinit pe un coinculpat ( 22 de ani) în activitatea infracțională, promovând anunțuri matrimoniale cu privire la o altă tânără,  căreia cel din urmă i-a înlesnit practicarea prostituției.

În sarcina unui inculpat în vârstă de 23 de ani s-a reținut că, în perioada mai – noiembrie 2024, profitând de starea de vulnerabilitate a unei victime și inducând-o în eroare cu privire la existența unei relații de dragoste, a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituției. Victima  a fost adăpostită în stațiunea Saturn, inculpatul  facilitându-i transportul la locațiile clienților. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost însușite de către inculpat.

Din actele de urmărire penală efectuate a mai rezultat că, în intervalul aprilie-noiembrie 2024, alți  trei inculpați cu vârstele de 21, 22 și 31 de ani, au înlesnit mai multor victime practicarea prostituției, obținând astfel foloase materiale injuste.

Ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a celor 7 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, Serviciului Criminalistic – Inspectoratul de Poliție Județean Constanța și jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

The post Şapte persoane, cu vârste între 17 şi 31 de ani, reţinute la Constanța pentru trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *