Scandal de proporții în Israel pe tema unor documente militare care au ajuns la presă, prin intermediul unui consilier al premierului Benjamin Netanyahu. O instanță israeliană l-a inculpat pe subalternul lui Netanyahu. Cel care a furnizat documentul, care a ajuns în toamnă în paginile ziarului german Bild, este un subofițer al armatei israeliene, și el inculpat. Judecătorii au spus că scopul acestei scurgeri de informații era să reducă presiunea populară asupra lui Netanyahu de a ajunge la un acord care să asigure eliberarea ostaticilor și terminarea războiului.
Principalul suspect în acest caz este Eli Feldstein, consilier și purtător de cuvânt al guvernului Netanyahu. El este cel care le-ar fi livrat jurnaliștilor de la cotidianul Bild informații cu privire la poziția Hamas legată de negocierile pentru eliberarea ostaticilor.
Inițial, documentele claisificate, furnizate de un subofițer din armata israeliană, ar fi fost oferite presei locale care însă a fost blocată de armată să le publice.
„Investigația a fost efectuată în colaborare cu Poliția Israelului și a început cu o încercare de a localiza sursa scurgerii numai din interiorul armatei israeliene, IDF, pornindu-se de la o listă a personalului IDF care fusese expus documentului clasificat” , se arată în motivația procurorilor care au desecretizat, la cererea unei organizații neguvernamentale, o parte din rechizitoriu.
Ephraim Dimiri, avocat: Scopul, cel puţin în ce-l priveşte pe clientul meu legat de acest document, a fost sprijinirea întoarcerii ostaticilor. A dorit să ajute poporul israelian, oamenii aflați în război. Nu a fost ceva instituţional, aşa cum se încearcă serviciile portretizarea cazului şi nici prejudicierea securităţii statului. Pentru ce au făcut pot fi în cel mai rău caz sancţionaţi pentru abatere disciplinară.
Eli Feldstein a fost angajat în cadrul Direcţiei Naţionale de Diplomaţie Publică și nu era în directă subordine a premierului Netanyahu, pentru că nu a trecut testele de verificare ale serviciilor interne Shin Beth.
Ancheta a scos însă la iveală o întreagă rețea prin care erau scurse informațiile. La baza acestui lanț fiind un subofițer în rezervă, care a decis, din proprie iniţiativă, să scoată un document secret al armatei, intenţionând să-l trimită politicienilor.
Judecătorul care a prelungit arestarea celor implicați a explicat că aceste documente au apărut în presă la scurt timp după ce armata israeliană anunța că 6 ostatici au fost găsiți morți în Gaza, fiind împușcați de Hamas, ceea ce a declanșat proteste la nivel național.
Magistrații spun că acțiunile consilierului lui Netanyahu ar fi urmărit schimbarea discursului public și întoarcerea atenției asupra liderului Hamas Yaya Sinwar, ca vinovat pentru blocarea unui acord.
The post Scandal în Israel, pe tema unor documente militare care au ajuns la presă, printr-un consilier al premierului Benjamin Netanyahu appeared first on tvrinfo.ro.