Situaţia din nordul Fâşiei Gaza este ”apocaliptică”, oamenii de acolo se află sub ”riscul iminent de a muri”, au atras atenţia vineri reprezentanţii principalelor agenţii umanitare ale ONU, relatează AFP.
”Populaţia palestiniană din nordul Fâşiei Gaza este expusă unui risc iminent de a muri din cauza bolilor, a foametei şi a violenţei”, subliniază comunicatul Comitetului permanent inter-agenţii, ce reuneşte agenţii ale ONU şi ONG-uri umanitare.
Cei 15 semnatari ai comunicatului îi cer ”statului Israel să-şi oprească asaltul asupra Gazei şi lucrătorilor umanitari”.
Forţele israeliene au lansat luna trecută o operaţiune amplă şi de mare intensitate în nordul Fâşiei Gaza, explicând că vrea să împiedice ca mişcarea islamistă Hamas, autoarea atacului terorist din 7 octombrie 2023 contra Israelului, să poată forma noi unităţi combatante.
Forţele aeriene israeliene au bombardat „zona umanitară” Khan Yunis în Fâşia Gaza
30 octombrie 2024, 10:43
”Regiunea este sub asediu de aproape o lună, privată de ajutorul de bază şi de produse vitale, în timp ce bombardamentele şi alte atacuri continuă”, denunţă comunicatul citat. Acesta aminteşte că în ultimele zile au fost ucişi sute de palestinieni, printre care numeroşi femei şi copii, şi alte mii de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele.
Ajutorul umanitar nu poate răspunde amplorii nevoilor din cauza constrângerilor impuse, insistă comunicatul.
De asemenea, documentul cere eliberarea imediată a persoanelor răpite pe 7 octombrie 2023 în sudul Israelului şi a palestinienilor ”deţinuţi ilegal”.
Printre semnatari se află şefii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), precum şi directorul ONG-ului Oxfam.
Acest apel intervine după numeroase altele, inclusiv din partea autorităţilor americane, pentru a-i cere Israelului să permită accesul convoaielor umanitare şi pentru a se evita o catastrofă şi mai mare decât cea pe care o cunoaşte deja enclava palestiniană, asediată de peste un an.
Războiul actual din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul terorist fără precedent comis în 7 octombrie 2023 de comandouri ale Hamas în sudul Israelului, acţiune soldată cu moartea a 1.206 de oameni, în principal civili. În timpul atacului, militanţii Hamas au răpit 251 de persoane pe care le-au dus în Fâşia Gaza.
Drept represalii, Israelul a promis să distrugă mişcarea islamistă palestiniană aflată la putere în Gaza din 2007 şi a lansat o ofensivă soldată până vineri la prânz cu 43.259 de morţi şi 101.827 de răniţi în rândul palestinienilor, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza. Preluare Agerpres
Mărturii din Fâşia Gaza. Palestinieni folosiţi de armata israeliană ca scuturi umane
24 octombrie 2024, 17:27
The post Situaţia din nordul Fâşiei Gaza este apocaliptică, avertizează agenţiile umanitare ale ONU appeared first on tvrinfo.ro.