Turcia a eliminat o taxă vamală de 8% care se aplica la importurile de seminţe de floarea soarelui până la o anumită cotă stabilită, potrivit unui decret prezidenţial publicat miercuri în Monitorul Oficial, transmite Reuters.
În luna august a acestui an, autorităţile de la Ankara au introdus un tarif vamal de 8% pentru importul unei cantităţi de un milion de tone de seminţe de floarea soarelui, precum şi o taxă de 20% pentru echivalentul a 400.000 de tone de ulei de floarea soarelui. Aceste tarife urmau să fie valabile până la 1 ianuarie 2025, respectiv 30 aprilie 2025, scrie Agerpres.
Conform noului decret publicat în Monitorul Oficial, Guvernul de la Ankara a eliminat taxa de 8% la importurile de seminţe de floarea soarelui iar tariful care se aplică pentru importurile care depăşesc cota stabilită a fost redus şi el, de la 27% până la 12%, pentru majoritatea ţărilor de origine.
Cu toate acestea, nu au fost operate modificări la tariful vamal de 20% care se aplică la importurile de ulei de floarea soarelui.
Ministerul Comerţului de la Ankara a precizat că măsura este destinată să asigure că industria locală şi procesatorii pot să îşi achiziţioneze materia primă la preţuri rezonabile în timpul sezonului de recoltare în ţările de origine precum şi pentru a ajunge la o stabilitate a preţurilor în aprovizionarea cu ulei de floarea soarelui.
The post Turcia a eliminat taxele vamale la importurile de seminţe de floarea soarelui appeared first on tvrinfo.ro.