Unul dintre cei mari crescători de oi din România, arestat preventiv pentru fraudă cu fonduri europene

Omul de afaceri din Hunedoara, unul dintre cei mai mari crescători de oi din țară, a fost arestat preventiv. Iar cei doi înalți funcționari de la Agenția de Plăti şi Intervenţie în Agricultură Hunedoara au primit arest la domiciliu. Este decizia judecătorului de drepturi și libertăți în dosarul în care aceștia sunt acuzați de fraudarea de fonduri europene de aproximativ 2,2 milioane de euro.

Omul de afaceri Dumitru Andreşoi a fost reținut azi-noapte pentru 24 de ore de Parchetul European, structura de la Timișoara alături de directorul APIA Hunedoara, dar și de un șef de serviciu din cadrul aceleași instituții. De asemenea alte persoane ar fi fost ridicate de ofițerii direcției generale Anticorupție și aduse la Timișoara la audieri.

Surse din cadrul anchetei au confirmat pentru TVR că ar fi vorba despre un mecanism complex de obținere ilegală de subvenții pentru întreținerea de pășuni din fonduri europene pentru terenuri pentru care erau încheiate contracte de arendă.

Terenurile erau din mai multe județe precum Timiș, Arad, Hunedoara, Brașov sau Cluj. Acestea nu erau de fapt eligibile pentru obținerea unor astfel de subvenții fiind în zone împădurite practic ar fi vorba de 85% din suprafața care era declarată la APIA și care nu era aceeași și în în acte iar cei de la APIA ar fi aprobat ani de zile decontarea acestor subvenții.

Dumitru Andreşoi deține, singur sau în parteneriat, mai multe ferme de creștere a oilor în Hunedoara, Brașov și Constanța. El este și președintele asociației crescătorilor de ovine Dacia. Nimeni din asociație nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.

Omul de afacere a mai fost condamnat în trecut cu suspendare pentru evaziune fiscală.

The post Unul dintre cei mari crescători de oi din România, arestat preventiv pentru fraudă cu fonduri europene appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *