Venezuela şi Rusia îşi întăresc cooperarea semnând acorduri militare şi petroliere

Venezuela şi Rusia au semnat joi acorduri în domeniul militar şi petrolului care, potrivit preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, parafează „calea către cooperare” între cele două ţări, relatează AFP.

„Cu aceste acorduri şi contracte, sigilăm şi consolidăm calea uniunii şi cooperării dintre Rusia şi Venezuela pentru restul anilor care urmează, până în 2030 şi mai departe”, a salutat Maduro în cadrul unei ceremonii la palatul prezidenţial din Caracas, în urma întâlnirii dintre delegaţiile celor două ţări, care sunt aliaţi apropiaţi.

Viceprim-ministrul rus Dmitri Cernicenko a subliniat voinţa ţării sale de a răspunde „pe deplin” la „nevoile forţelor armate venezuelene”, furnizându-le „arme şi echipamente militare mai sofisticate”, potrivit traducerii declaraţiilor sale transmise de televiziunea publică venezueleană.

Între cele 17 acorduri semnate de cele două ţări se numără în special unul privind cooperarea în „utilizarea dronelor” şi „probleme de informaţii şi contraspionaj”.

La rândul ei, vicepreşedinta Venezuelei, Delcy Rodriguez, i-a mulţumit preşedintelui rus Vladimir Putin pentru sprijinul său pentru „echiparea” forţelor armate venezuelene şi pentru cooperarea sa în vederea „salvgardării integrităţii teritoriale” şi a „suveranităţii naţionale”.

Cele două părţi au semnat de asemenea acorduri privind „formarea şi consultanţa tehnică” în domeniul energiei şi „furnizarea de servicii şi tehnologie petrolieră pentru recuperarea ţiţeiului extragreu”, a mai indicat moderatorul întâlnirii.

Importante rezerve de petrol

Relaţiile dintre Caracas şi Moscova s-au întărit sub fostul preşedinte Hugo Chavez (1999-2013), aminteşte AFP. În 2004 a fost creată o comisie la nivel înalt între cele două ţări şi de atunci au fost semnate peste 400 de acorduri. Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, succesorul lui Chavez, este un aliat loial al lui Putin, pe care l-a susţinut inclusiv în legătură cu invazia rusă din Ucraina.

Rusia, una dintre puţinele ţări care au recunoscut alegerea contestată a lui Maduro din iulie, a fost unul dintre principalii parteneri ai Venezuelei după înăsprirea sancţiunilor americane din 2019 şi embargoul petrolier vizând înlăturarea lui Maduro de la putere.

Venezuela dispune de unele din cele mai mari rezerve de petrol din lume, dar industria sa extractivă este învechită şi face cu greu faţă crizei economice care afectează ţara.

Numită cândva „Venezuela saudită”, ţara latino-americană avea o producţie de până la 3,5 milioane de barili pe zi, înainte de scăderea ei la un minim istoric de 300.000 de barili pe zi în 2020, din cauza managementului defectuos, a corupţiei, dar şi a sancţiunilor americane. Ulterior producţia de petrol şi-a revenit treptat, iar acum se apropie de un milion de barili pe zi.

The post Venezuela şi Rusia îşi întăresc cooperarea semnând acorduri militare şi petroliere appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *