Românii care s-au întors în ţară după ani de zile de muncă în străinătate speră că-şi vor putea reclădi viaţa aici, alături de familie şi rude. Şi că îşi vor putea creşte copiii ca afară.
Unii au început afaceri pe cont propriu, alţii şi-au ridicat case şi au grijă de părinţi. Spun că România are nevoie de un preşedinte care să facă totul pentru a aduce şi alţi români acasă.
Prezenţa la urne în timp real AICI
„Locul nostru e în România. Ne-a ajutat Dumnezeu și ne-a mai dat un băiețel și la șase luni după ce am avut băiatul ne-am luat inima în dinți și am venit acasă”.
Marcel Ropan a plecat în Spania în 1999. Cel mai mult a lucrat acolo în domeniul construcțiilor metalice. Așa că asta face și acum, în Maramureș, la Suciu de Sus, unde s-a întors după 17 ani munciți în străinătate. Are propriul atelier și angajați cu care lucrează cot la cot. Nu îi este ușor, dar e mulțumit cu decizia pe care a luat-o.
„Pentru că și acolo am lucrat pe cont propriu în ultimii ani, m-am lovit de greutăți. Birocrație și acolo există, poate nu e chiar așa mare ca la noi. (…) Totul pornește de la educație. Domnii politicieni ar trebui să ajute un pic. Noi am fost în Spania și acolo se trăiește greu. Toți care au plecat au o grămadă de meserii. Ar veni înapoi dar le e frică că și România are proasta faimă de birocrație, că îți trebuie multe ca să iți faci ceva dar și acolo îți trebuie. Hai să ne luăm inima în dinți și să facem în țara noastră”, spune Marcel Ropan.
Marcel Ropan ar vrea ca viitorul președinte să aibă educația ca prioritate pentru tinerele generații și să încurajeze măsuri care să aducă înapoi acasă cât mai mulți români care trăiesc în străinătate.
Marcel Ropan: „Să ia în calcul educația, să facă schimbările, că totul începe de la educație. Ei, politicienii, problema lor e să ne ajute pe noi să creștem. Sunt foarte mulți meseriași. Noi nu avem meseriași în țară. Să îi ajute să vină, să lucreze, să faciliteze un pic lucrurile, să ajute cumva, prin fonduri, o chirie la un începător e foarte mult. Ei au soluții acolo dar să le pună în aplicare. Le au. Toate sunt făcute. Nu inventăm noi gaura la macaroană”.
Pe Sorin Ropan l-am găsit tot în atelier. Își ajuta nepotul, pe Marcel, dar are și propria firma de transport. Și el s-a întors în țară după ce a lucrat în Spania și Marea Britanie. De la viitorul președinte și-ar dori să primească sprijin pentru că afacerea lui să supraviețuiască și să nu trebuiască să ia din nou calea străinătății.
Sorin Ropan: “Sperăm să ne ajute cu toată socoteala pe toți cei care vor să facă ceva sau care s-au întors. Ar trebui să îi ajute, nu financiar, ci să le ușureze viața. Nu trebuie să îmi dai nimic, doar să îmi ușurezi viața, unde mergem, să nu avem piedicile pe care le avem”.
Ionel Vicovan a plecat în Italia la 20 de ani, ca mulți prieteni ai săi. A lucrat în condiții grele, dar a urcat treaptă cu treapta, de la dat cu lopata până la mecanic de utilaj greu pe un șantier de construcții. S-a întors acasă, în satul Bilca din inima Bucovinei, pentru că voia să încerce să aibă propria afacere și să trăiască din pasiunea sa, gătitul. În fiecare zi, e în furgoneta sa cu mâncare italienească.
Ionel Vicovan ştie că trebuie să se descurce singur, dar crede că politicienii, inclusiv președintele, ar trebui să îi ajute pe micii antreprenori ca el: “Mi-aș dori o scădere de taxe și să fim mai vizibili și mai ajutați. De la noua clasă politică nu o să am mari așteptări, pentru că eu trebuie să îmi văd de afacere și să mergem în față”.
Datele oficiale arată că 38% dintre românii care muncesc în străinătate iau în calcul să se întoarcă în țară, majoritatea după cel puțin 5-6 ani, cu intenția de a-și deschide o mică afacere sau din nevoia de a îngriji o persoană apropiată.
The post Votul românilor care s-au întors în țară. “Nu trebuie să ne dea nimic, doar să ne ușureze viața, să nu mai avem piedicile pe care le avem” appeared first on tvrinfo.ro.