20 de ani de la tsunami-ul devastator din Oceanul Indian, soldat cu sute de mii de victime

Se împlinesc 20 de ani de la cel mai devastator tsunami, din epoca modernă, cel produs în Oceanul Indian. Un cutremur urmat de un val uriaș propagat chiar la mii de kilometri distanță a provocat sute de mii de victime. Cele mai multe decese s-au înregistrat în Indonezia, Sri Lanka și India. Au murit atunci și peste două mii de turiști străini.

Uriașul tsunami a fost provocat de un cuntremur de magnitudinea 9,3, care a durat câteva minute și care a avut o forță atât de mare încât a modificat axa Pământului cu un centimetru. Seismul a avut epicentrul în largul coastelor nordice ale insulei indoneyiene Sumatra. Mișcarea telurică, urmată de valul tsunami, a fost resimțită în Bangladesh, India, Malaysia, Myanmar, Thailanda, Sri Lanka și Maldive. Înălțimea valurilor a variat de la jumătate de metru până la 30 de metri înălțime. 

Nici după 20 de ani nu se cunoaște numărul exact al victimelor. Potrivit datelor oficiale, au fost 184.167 de decese, însă în realitate numărul morților depășește 227.000. Numărul celor răniți a fost de 125 de mii, iar cel al dispăruților de 43.789. Cele mai multe decese s/au înregistrat în Indonezia, 130.736, apoi în Sri Lanka, 35.322, și India cu 12.405. Au fost peste 5 mii de morți și în Thailanda. 

Oameni din 15 țări și-au pierdut viață în fatidică zi de 26 decembrie 2004, între care peste 2000 de turiști din Europa, America, Peste un milion de case, hoteluri și gospodării au fost distruse și aproape 2 milioane de oameni au fost evacuați din cauya dezastrului. 

Pagubele provocate de tsunami și de cutremur au fost estimate la 10 miliarde de dolari.

The post 20 de ani de la tsunami-ul devastator din Oceanul Indian, soldat cu sute de mii de victime appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *