Analiza a fost scrisă pentru prestigioasa publicație The American Spectator, una consultată în mod cotidian inclusiv de către președintele ales al Americii, Donald Trump.
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc una surprinzătoare – la fel cum nu a fost nici triumful lui Donald Trump.
După alegerea lui Donald J. Trump în SUA, s-a declanșat o replică a „cutremurului” și în România, săptămâna trecută, la primul tur al alegerilor prezidențiale, când electoratul sfidător l-a ales pe Călin Georgescu, un om din afara Sistemului, care insistă că guvernul ar trebui să lucreze pentru cetățenii săi, să respingă agenda woke și să promoveze pacea – în pofida presiunilor venite din partea administrației Biden pentru a militariza în continuare națiunea, conform solidnews.ro.
Similar acuzațiilor iraționale lansate împotriva lui Trump în 2016, Georgescu a fost acuzat imediat de canalele mainstream precum Politico și BBC, plus alte conturi anonime de pe rețelele de socializare, că ar fi un ticălos pro-Rusia. Este o acuzație absurdă împotriva unui cercetător al solului, a unui ecologist respectat și a unui profesor universitar.
Georgescu a lucrat pentru Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Ministerul Mediului al României. Este iubit de activiștii pentru drepturile omului din Insulele Marshall pentru că, în calitate de raportor special al ONU, a documentat efectele debilitante ale testelor nucleare asupra sănătății.
Candidatura lui este controversată pentru că el este independent.
Georgescu susține viziunea lui Trump că este timpul să negociem pacea în Ucraina. A colaborat deja cu Robert F. Kennedy Jr., a cărui carte, The Real Anthony Fauci, a fost tradusă în limba română anul acesta, având o prefață scrisă de Georgescu.
Ceea ce este nou la acest om calm și rafinat (cu centură neagră în judo) este că este pro-fermieri, pro-credință, pro-familie și susține faptul că interesul național trebuie să primeze în fața agendei occidentale indiferente față de nevoile locale – deranjând astfel industria militară, care a cooptat clasa politică a României, convingând-o să acorde prioritate armelor.