Autostrada între Buzău și Focșani s-a deschis. Un drum care evită E 85, aglomerat și plin de pericole

Cadou nesperat în prag de Crăciun pentru șoferii care au drum înspre și dinspre Moldova. De vineri, se circulă pe mai bine de 80 de kilometri din autostrada A7, între municipiile Buzău și Focșani. Conducătorii auto vor ajunge mai repede și în siguranță la destinație, în condițiile unui drum de mare viteză și, în plus, vor evita Drumul European 85, unul dintre cele mai aglomerate și periculoase din țara noastră.

Este cu siguranță cel mai așteptat moment de șoferii care circulă între Muntenia și Moldova. De vineri, pe acest segment de drum, timpul se va reduce simțitor și, de asemenea, consumul de combustibil.

Vineri, la ora 15.00, s-au ridicat balizele și au intrat primii șoferi pe noua porțiune de autostradă. Vorbim despre 36 de kilometri care leagă orașele Buzău și Focșani. E o alternativă la Drumul European 85, care deține recordul la numărul de victime în urma accidentelor.

Cel mai mare câștig al șoferilor este timpul. Traseul se va putea parcurge în jumătate din durata de până acum. Opt localități vor fi de acum ocolite. În plus, noul tronson va prelua mare parte din traficul greu între Buzău și Focșani.

Sorin Robu, director DRDP Buzău: De astăzi, administrăm întreaga rețea de autostrăzi, pe raza regionalei Buzău, de la lotul 1 la lotul 4, noi vom administra tot, inclusiv deszăpezirea și mentenanța.

De luni, se va circula pe încă o porțiune de 21 de kilometri din autostrada A 0, între Dumbrava și Mizil. Și drumul de aici până la Stâlpu se va inaugura la începutul anului viitor. În total, anul acesta, România a bifat 200 de kilometri de autostradă nouă.

The post Autostrada între Buzău și Focșani s-a deschis. Un drum care evită E 85, aglomerat și plin de pericole appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *