„Câte tipuri de legi adoptă Parlamentul?” – întrebarea la care puțini dintre noii deputați știu să răspundă

Noul Parlament va avea 331 de deputaţi şi 134 de senatori de la 7 partide plus 19 reprezentanţi ai minorităţilor. Noii deputați au venit miercuri la Palatul Parlamentului pentru a ridica mapa cu toate documentele necesare pentru preluarea mandatului de patru ani.

Pentru cei care se află la primul mandat, a fost o provocare, chiar din momentul în care trebuiau să ajungă în anumite săli din parlament. Nu le-a fost uşor să vorbească şi despre proiectele legislative pe care le au sau le vor susţine.

Ana Maria Gavrilă, fondatoarea Partidului Oamenilor Tineri, a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, după ce a ridicat mapa deputaților. Este la cel de-al doilea mandat consecutiv. Acum patru ani a fost aleasă pe listele AUR, dar din 2021 a rămas pe lista independenţilor.

Nici colegul ei de partid, deputatul Sergiu Matei, cunoscut pe reţelele de socializare, nu a vrut să discute cu presa despre proiectele pe care şi le propune în următorii 4 ani.

La întrebarea „Câte tipuri de legi adoptă Parlamentul?„, adresată noilor deputaţi, puţini au ştiut răspunsul corect. Iar pentru unii, şi Constituţia era… la prima vedere.

Ariadna Cârligeanu este cel mai tânăr deputat din noul legislativ. Dar, înainte de a fi aleasă pe listele AUR, tânăra de 23 de ani a devenit cunoscută după ce în luna mai a acestui an a încercat să intre în Parlament cu 4 gloanțe. Acum susţine că era vorba despre… suveniruri.

Tot la un prim mandat se află şi fiica fostului lider al PRM, Corneliu Vadim Tudor. Susţine că, deşi a copilărit pe holurile Parlamentului, încă mai are de învăţat despre clădirea în care îşi va desfăşura activitatea în următorii 4 ani.

Preşedintele a convovcat Parlamentul pe 20 decembrie.

The post „Câte tipuri de legi adoptă Parlamentul?” – întrebarea la care puțini dintre noii deputați știu să răspundă appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *