DNA, aproape un milion de lei pentru artizanii azilelor groazei

DNA, aproape un milion de lei pentru artizanii azilelor groazei

Fosta conducere a DGASPC Maramureș a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, fiind acuzată că a plătit peste 930.000 de lei către o asociație din Mureș, deși știa că beneficiarii nu primesc servicii reale.

Fondurile au fost direcționate către un centru neautorizat, unde persoanele vulnerabile trăiau în condiții inumane. Asociaţia Re-Min este aceeaşi care a gestionat aziliul ”Căsuţa Lu’ Min” din localitatea Bărdeşti, Mureş, unde zeci de oameni au fost găsiţi în condiţii greu de imaginat, plini de fecale şi sânge, pe saltele murdare, unii fiind închişi într-un subsol.

DNA a dispus trimiterea în judecată a fostei conduceri a DGASPC Maramureş care a încheiat contract cu Asociaţia Re-Min din judeţul Mureş pentru îngrijirea a 24-26 de persoane vulnerabile, iar beneficiarii au ajuns într-un centru neautorizat şi care nu avea dotările necesare pentru persoane cu handicap.

Procurorii afirmă că, deşi ştiau că nu beneficiază de servicii, cele două femei din conducerea DGASPC Maramureş ar fi efectuat plăţile, prejudiciul depăşind 930.000 de lei. Asociaţia Re-Min este aceeaşi care a gestionat aziliul ”Căsuţa Lu’ Min” din localitatea Bărdeşti, Mureş, unde zeci de oameni au fost găsiţi în condiţii greu de imaginat, plini de fecale şi sânge, pe saltele murdare, unii fiind închişi într-un subsol, conform stiripesurse.ro.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă, marţi, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatelor:

Coste-Mădăras Alina-Angela, la data faptei director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie în formă continuată.

Curteanu Dorina-Rozalia, la data faptei director general adjunct al DGASPC Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie în formă continuată.

”În perioada martie-octombrie 2022, inculpata Coste-Mădăras Alina-Angela, în calitatea menţinată, cu sprijinul material şi moral al inculpatei Curteanu Dorina-Rozalia, ar fi aprobat la plată şi plătit, în mod nelegal, suma de 932.207 lei, în favoarea unei asociaţii, pentru servicii sociale destinate unor persoane cu dizabilităţi, deşi cunoştea că serviciile nu au fost prestate conform angajamentului legal şi cu respectarea standardelor minime obligatorii de îngrijire a persoanelor vizate.

În concret, în contextul modificărilor legislative din anul 2021 care au impus reorganizarea centrelor rezidenţiale publice sau private, conducerea D.G.A.S.P.C. Maramureş a încercat să gestioneze situaţia celor mai dificile cazuri de persoane cu dizabilităţi aflate în custodia sa.

Astfel, au fost contractate serviciile unei asociaţii private din judeţul Mureş care ar fi preluat în îngrijire 26-25-24 de persoane (numărul acestora variind în timp)”, a trasmis, marţi, DNA, într-un comunicat de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *