Doi membri de echipaj ai avionului Swiss pe ruta Bucureşti-Zurich, aterizat de urgenţă la Graz, în continuare spitalizaţi

Doi membri ai echipajului zborului Bucureşti-Zurich al companiei Swiss International Air Lines erau în continuare spitalizaţi marţi, la o zi după ce aparatul a aterizat de urgenţă la Graz, în Austria, în urma unei degajări de fum în aeronavă, transmite AFP, citând un comunicat al companiei aviatice elveţiene.

“Doi membri ai echipajului de cabină sunt în continuare spitalizaţi. Unul dintre ei a fost transportat ieri cu elicopterul la un spital din Graz şi se află acum la terapie intensivă; starea sa rămâne incertă”, a indicat Swiss, precizând că toţi pasagerii au putut părăsi spitalul.

Potrivit Swiss, o filială a Lufthansa germană, compania închiriase un zbor special ce urma să aterizeze la Zurich spre prânz, cu 63 de pasageri la bord.

Luni, un Airbus A220-300 a trebuit să efectueze o aterizare de urgenţă la Graz înainte de a fi evacuat “în urma unor probleme de motor şi a detectării de fum în cabină şi cockpit”, indicase compania elveţiană, care nu a dat încă explicaţii despre cauzele degajării de fum.

În avion se aflau 74 de pasageri şi cinci membri de echipaj, adaugă AFP.

Sursa: Agerpres

The post Doi membri de echipaj ai avionului Swiss pe ruta Bucureşti-Zurich, aterizat de urgenţă la Graz, în continuare spitalizaţi appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *