După expirarea plafonării tarifelor RCA, la finalul anului, prețurile ar putea crește cu până la 10%, estimează specialiștii

Odată cu expirarea plafonării tarifelor RCA, la finalul anului, prețurile ar putea crește cu până la 10%, estimează specialiștii. O majorare care nu ar avea niciun fel de justificare, spun la unison reprezentanții Service-urilor. În ceea ce îi privește pe asigurători, aceștia evită să facă vreo previziune.

Cu două săptămâni înaintea termenului de expirare a plafonării tarifelor RCA, mulţi dintre şoferi se aşteaptă ca preţurile poliţelor să crească. Analiștii economici estimează că procentul de creștere ar putea fi în jur de 10%.

Adrian Negrescu, analist economic: Această eliminare a plafonării va duce la o scumpire cu cel puțin 10% a tarifelor RCA începând cu 1 ianuarie. Trăim într-o zonă de necunoaștere, de lipsă de informație. În mod normal, autoritățile ar trebui să ia măsuri pentru a încerca să preîntâmpine o scumpire masivă. Nu se întâmplă acest lucru, iar din această perspectivă, șoferii ar trebui să își pună niște bani deoparte.

Deși le-am cerut un punct de vedere în ceea ce privește o eventuală creștere, reprezentanții Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România s-au limitat în a ne transmite că este greu de făcut o predicţie în contextul politic actual.

În prezent, polițele RCA sunt plafonate la nivelul din septembrie 2023. Acestea au putut fi majorate în cursul anului cu cel mult 6,8%, în funcție de rata inflației.

Cu toate acestea, în realitate, prețurile polițelor RCA au crescut cu până la 30% și pe perioada plafonării. Spre exemplu, un șofer de peste 50 de ani care plătea anul trecut 650 lei pentru cea mai ieftină poliță, pentru o mașină cu 8 ani vechime, acum plătește peste 800 lei.

The post După expirarea plafonării tarifelor RCA, la finalul anului, prețurile ar putea crește cu până la 10%, estimează specialiștii appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *