Formula 1: Bernie Ecclestone îşi vinde colecţia de maşini evaluată la 300 de milioane de lire sterline

Bernie Ecclestone îşi vinde întreaga colecţie de maşini de Grand Prix şi Formula 1, evaluată la aproximativ 300 de milioane de lire sterline (360 de milioane de euro), informează DPA.

Ecclestone, în vârstă de 94 de ani, a condus destinele Formulei 1 timp de patru decenii, iar lotul său de 69 de maşini – care acoperă o perioadă de 70 de ani de Grand Prix-uri – este cea mai mare colecţie de de maşini de curse din lume.

Ferrari-ul pe care l-a condus Michael Schumacher la câştigarea celui de-al treilea dintre cele cinci titluri consecutive obţinute alături de scuderia italiană este cea mai importantă piesă a acestei colecţii.

Bolidul Vanwall din 1958 al pilotului britanic Stirling Moss, precum şi Ferrari-ul cu care compatriotul său Mike Hawthorn a cucerit titlul în acelaşi sezon, se află la dispoziţia cumpărătorilor.

Monoposturi conduse de mai mulţi campioni mondiali, precum Ayrton Senna, Alberto Ascari, Niki Lauda şi Nelson Piquet, vor fi puse de asemenea la vânzare, sub supravegherea dealer-ului de maşini de lux Tom Hartley Junior.

Explicând decizia de a renunţa la colecţia sa, Ecclestone (84 ani), căsătorit cu Fabiana, a spus: „Îmi plac toate maşinile, dar a venit timpul să mă gândesc ce se va întâmpla cu ele după ce nu voi mai fi aici şi de aceea am decis să le vând”:

Ecclestone, demis de proprietarii americani ai Formulei 1, Liberty Media, în 2017, a adăugat: ”Colecţionez aceste maşini de mai bine de 50 de ani şi am cumpărat doar ce e mai bun din orice exemplar. În timp ce mulţi alţi colecţionari au optat de-a lungul anilor pentru maşini sport, pasiunea mea a fost întotdeauna pentru maşinile de Grand Prix şi Formula 1″.

„Această colecţie reprezintă istoria Formulei 1… Nu a existat niciodată o colecţie ca aceasta oferită spre vânzare şi nimeni din lume nu are o colecţie de maşini de curse care să se apropie de cea a lui Bernie”, a precizat Tom Hartley Junior.

The post Formula 1: Bernie Ecclestone îşi vinde colecţia de maşini evaluată la 300 de milioane de lire sterline appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *