Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru înșelăciune, a fost adus în țară

Poliția Română a anunțat că l-a adus vineri în țară pe Nati Meir, 69 de ani, din Israel, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Fostul parlamentar era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Bărbatul a fost adus din Grecia, având emis de către Judecătoria Brașov, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 11 ani. El urmează a fi încarcerat, în vederea executării mandatului.

Nati Meir a fost dat în urmărire internaţională, fiind emis pe numele acestuia un mandat european de arestare la data de 29 ianuarie 2019, acesta fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită.

Găsit în Grecia în luna noiembrie

„În urma localizării persoanei condamnate în Grecia (Rhodos), la data de 4 noiembrie, autorităţile române au transmis către autorităţile elene mandatul european de arestare şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză. De asemenea, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a furnizat informaţii privind condiţiile de detenţie de care ar beneficia în cazul predării sale în România. Instanţa competentă din Grecia a fost Curtea Dodecaneză de Apel”, precizează Ministerul Justiţiei.

Anul acesta, până la data de 9 decembrie, au fost aduşi în ţară 763 de fugari, din 27 de ţări pentru a-şi executa pedepsele în unităţile ANP, dintre aceştia, patru fiind aduşi din Grecia, menţionează Ministerul Justiţiei. 

Deputat PRM, independent, apoi PD

Nati Meir a fost ales deputat PRM în 2004. În februarie 2005 a luat poziție publică față de apariția în ziarul ,,Tricolorul” al PRM a unui articol care nega vehement existența Holocaustului evreiesc din România celui de-al doilea Război Mondial și l-a somat pe Corneliu Vadim Tudor să retracteze cele apărute în ziar. Corneliu Vadim Tudor l-a dat afară din PRM, și Nati Meir a devenit deputat independent.

În 2007 a trecut la Partidul Democrat, pe care l-a părăsit după două săptămâni.

The post Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru înșelăciune, a fost adus în țară appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *