Fotbal: Antrenorii echipelor naţionale ar agrea o cupă mondială iarna

Fotbal: Antrenorii echipelor naţionale ar agrea o cupă mondială iarna

Noul selecţioner al Angliei, Thomas Tuchel, crede că antrenorii echipelor naţionale s-ar delecta cu o nouă ediţie de iarnă a Cupei Mondiale de fotbal, în Arabia Saudită, dar recunoaşte că acest lucru ar fi mai puţin popular în ce priveşte cluburile şi ligile naţionale, conform DPA.

Statul din Orientul Mijlociu şi-a asigurat miercuri drepturile de organizare a ediţiei din 2034, iar deşi calendarul urmează să fie stabilit, este aproape imposibil de luat în calcul faptul că s-ar desfăşura în iunie sau în iulie, atunci când temperaturile în timpul zilei depăşesc frecvent 40 de grade Celsius.

Turneul din 2022 din Qatar s-a desfăşurat în noiembrie şi decembrie, ceea ce a forţat ligile de fotbal să implementeze o vacanţă la mijlocul sezonului.

Tuchel a fost întrebat despre perspectiva unui turneu de iarnă într-un orizont de zece ani, vineri, când a participat la tragerea la sorţi de la Zurich a preliminariilor pentru CM 2026, conform Agerpres.

Selecţionerul naţionalei Angliei a declarat la BBC Radio 5 Live: ”Am avut doar o întâlnire cu toţi ceilalţi antrenori. Cred că încă nu s-a luat o decizie, dar antrenorii care au fost la turneul din Qatar au fost mulţumiţi de faptul că o Cupă Mondială desfăşurată iarna permite jucătorilor să vină în noiembrie şi decembrie, deci nu după un sezon obositor, ci la mijlocul său”.

”Calitatea fotbalului în Qatar este foarte ridicată, deci din acest punct de vedere fiecare a fost foarte pozitiv despre turneu, dar nu ştiu dacă acesta este un scenariu care se poate repeta”, a explicat managerul german.

”Şi desigur, consider că pentru cluburi este foarte dificil şi pentru ligi să se adapteze. Nu sunt persoana potrivită să răspund la această întrebare pentru că pur şi simplu nu ştiu dacă există această posibilitate”, a mai explicat Tuchel.

Ligile naţionale din Europa sunt deja implicate într-un demers juridic împotriva organismului de conducere al fotbalului – FIFA, pe care îl acuză de abuz de poziţie dominantă cu privire la stabilirea calendarului internaţional, urmând să se opună din nou oricărei decizii de a programa turneul în mijlocul sezonului.

Surse apropiate acestei cauze au specificat că repetarea scenariului în 2034 ar crea probleme şi mai mari decât au fost în Qatar, competiţiile de cluburi la nivelul UEFA s-au extins de atunci iar formatul Cupei Mondiale a crescut de la 32 la 48 de echipe.

Găzduirea de către Arabia Saudită a turneului este foarte controversată, atât în ce priveşte procesul de selecţie aplicat de FIFA, care a lăsat această ţară drept singurul candidat, dar şi în ce priveşte avertizările din partea grupurilor care militează pentru susţinerea drepturilor omului asupra situaţiei lucrătorilor din regatul saudit.

Tuchel a fost întrebat despre opiniile sale privind turneul şi a adăugat: ”Voturile au fost acordate. Federaţiile şi-au exprimat opţiunile de vot, decizia este luată”.

”Federaţiile şi-au exprimat poziţiile. Trebuie să spun că sunt în totalitate de acord cu declaraţia Federaţiei engleze de fotbal, iar din acel punct cred că un antrenor are de asemenea dreptul să fie antrenor, iar jucătorii au dreptul să fie jucători”, a mai spus Tuchel.

Federaţia engleză de fotbal şi-a anunţat sprijinul pentru dosarul de candidatură al regatului saudit după ce au fost date asigurări că toţi fanii vor fi în siguranţă şi bine primiţi în statul saudit, inclusiv cei din comunitatea LGBTQ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *