Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anuțat că va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu o delegaţie condusă de liderul partidului, George Simion, dar precizează că nu îl recunoaşte pe Klaus Iohannis ca preşedinte legitim, „aşadar va acţiona în consecinţă”.
Potrivit unui comunicat de presă, transmis, duminică, de formaţiunea politică, din delegaţie vor face parte preşedintele AUR, George Simion, avocata Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR şi senatorul Mircia Chelaru.
„Precizăm că AUR nu îl recunoaşte pe Klaus Iohannis ca fiind un preşedinte legitim, aşadar va acţiona în consecinţă”, adaugă sursa citată.
În fața Palatului Cotroceni, George Simion a declarat: „Noi nu recunoaștem legitimitatea lui Klaus Werner Johannis. Începând de astăzi este un președinte ilegitim. Împreună cu colegii mei vrem să anuntăm administrația prezidențială de inițiativa de vacantare a postului de la Palatul Cotroceni. Nu vom legitima prin prezența noastră un președinte ilegitim. Credem că aceasta este singura atitudine corectă. Îi voi lăsa pe colegii mei, domnul general Mircea Chelaru, senator al României și doamna avocat Georgiana Teodorescu, europarlamentar, să explice poziția noastră.
Suntem aici în fața Palatului Cotroceni pentru a transmite un mesaj clar. Johannis pleacă!. Nu adânci această criză constituțională și mai mult!. Nu îți bate joc de poporul român!. Nu îți bate joc de voința poporului român manifestată democratic prin vot!. La 35 de ani după ce oamenii au ieșit în stradă pentru alegeri libere este timpul ca noi românii să avem în sfârșit parte de alegeri libere. Au votat într-un număr record românii și voința românilor trebuie să devină lege. Klaus Johannis trebuie să plece de la Cotroceni astăzi, iar noi vom face în Parlament, în cele două camere, toate procedurile necesare„, a spus Simion.
Întrebat de reporteri dacă AUR participă sau nu la consultări, George Simion a declarat:
„Suntem aici, avem o propunere de premier, domnul Petrișor Peiu. Nu avem în fața cui să exprimăm această poziție. O exprimăm prin intermediul dumneavoastră și am spus-o și public. Propunerea noastră este Petrișor Peiu, mult mai bun decât răzgândacul Marcel Ciolacu care și-a bătut joc prin demisiile repetate și prin anunțul făcut joi în care spunea că va vota un guvern de dreapta. El nu e de dreapta sau acum este și de dreapta? Că s-a răzgândit de atâtea ori că nu mai știm cu domnul Ciolacu.
Nu intrăm în interiorul Palatului, în clădirea propriu-zisă. Dacă acolo este Klaus Werner Iohannis, nu avem ce discuta cu un președinte ilegitim. Noi suntem singurii care respectă Constituția și singurii care nu își bat joc de poporul român„, a mai spus președintele AUR, George Simion.
The post George Simion, în fața Palatului Cotroceni: Nu îl recunoaştem pe Iohannis, începând de astăzi este un președinte ilegitim appeared first on tvrinfo.ro.