Hezbollah a lansat tiruri împotriva unei poziţii militare israeliene, pentru prima dată de la armistiţiul cu Tel Aviv

Hezbollah a revendicat luni tiruri lansate împotriva unei poziţii militare israeliene, pentru prima dată de la armistiţiul cu Israelul, care a promis să riposteze în timp ce cele două părţi se acuză reciproc de încălcarea fragilului acord de încetare a focului încheiat după două luni de război, relatează AFP.

Preşedintele Parlamentului libanez, Nabih Berri, un aliat al Hezbollah şi care a negociat armistiţiul în numele său, a susţinut iniţial că Israelul a încălcat acordul de încetare a focului „de cel puţin 54 de ori”, acordul fiind în vigoare din 27 noiembrie.

El a cerut comitetului care supraveghează armistiţiul, din care fac parte Statele Unite şi Franţa, „sa ia de urgenţă măsuri şi să constrângă Israelul să oprească încălcările şi să se retragă” de pe teritoriul libanez.

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Noël Barrot, a insistat luni împreună cu omologul său israelian, Gideon Saar, asupra „necesităţii ca toate părţile să respecte acordul de încetare a focului”, a indicat ministerul său.

Ministrul israelian a respins acuzaţiile de încălcare a încetării focului.

„Dimpotrivă, Israelul îl respectă” ca răspuns „la încălcările Hezbollah care necesită o acţiune imediată”, a spus el într-un comunicat.

Atacuri israeliene în Liban / Profimedia Images

Armistiţiu în Liban. Locuitorii Beirutului şi ai altor oraşe au început să revină la casele lor

Armistiţiul dintre Israel şi gruparea Hezbollah din Liban rezistă, la mai bine de 24 de ore de când a început. Locuitorii Beirutului şi din alte oraşe afectate de conflictul armat au început să revină la casele lor, chiar dacă multe clădiri sunt distruse. În semn de sfidare, mulţi refugiaţi au fluturat steagul grupării teroriste Hezbollah. Israelul a avertizat că orice încălcare a armistiţiului de către Hezbollah va primi un răspuns militar.

Hezbollah a declarat apoi că a lansat tiruri asupra unei poziţii militare israeliene pe „dealurile ocupate din Kfar Chouba”, o zonă de frontieră contestată şi revendicată de Liban. Acesta este „primul răspuns defensiv” la „încălcările” acordului de încetare a focului de către Israel, se arată într-un comunicat al grupării libaneze pro-iraniene.

O încetare a focului între Israel şi Hezbollah a intrat în vigoare pe 27 noiembrie, după mai bine de un an de ostilităţi transfrontaliere şi două luni de război deschis între armata israeliană şi mişcarea armată libaneză susţinută de Iran.

Sponsorizat de Statele Unite şi Franţa, acordul de încetare a focului prevede retragerea în termen de 60 de zile a armatei israeliene din sudul Libanului.

Hezbollahul, la rândul său, trebuie să se retragă la nord de râul Litani, la aproximativ 30 de kilometri de graniţa israeliano-libaneză, şi să-şi dezafecteze infrastructura militară din sudul Libanului. Preluare Agerpres

Liban / Foto Profimedia Images

În Liban a intrat în vigoare un armistițiu de încetare a focului între Hezbollah și Israel

În Liban a intrat în vigoare un armistițiu între gruparea teroristă Hezbollah și Israel. Acordul de încetare a focului presupune ca militanții islamiști să se retragă din zona demilitarizată de la granița dintre cele două țări și să oprească orice atacuri, iar trupele israeliene să plece de pe teritoriul libanez și sa își înceteze raidurile aeriene.

The post Hezbollah a lansat tiruri împotriva unei poziţii militare israeliene, pentru prima dată de la armistiţiul cu Tel Aviv appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *