Începând de vineri, se va putea circula pe autostrada A7, de la Buzău la Focșani

Sunt gata și ultimii 36 de kilometri, din cei aproape 80, cât are acest lot de autostradă. Chiar dacă au mai rămas câteva lucrări de executat de către constructor, acestea vor putea fi făcute și în timp ce se circulă pe autostradă.

De mâine după-amiază, șoferii vor ajunge mai repede la destinație, pentru că vor avea o alternativă mai rapidă și mai sigură la Drumul European 85. Se dă în trafic ultimul tronson de pe A7, dintre Râmnicu Sărat și Mândrești-Munteni. Cu o lungime de 36 de kilometri, acest ultim lot dintre Buzău și Focșani întregește șoseaua de mare viteză dintre cele două orașe. Șoferii vor parcurge cei peste 80 de kilometri într-un timp mai scurt.

Stadiul fizic al lucrărilor pe acest tronson este de 90%. Mai sunt unele detalii de pus la punct, însă circulația nu împiedică execuția acestora.

Cristian Pistol, director general al CNAIR: Mai sunt de finalizat unele lucrări la spațiile de servicii, în periada următoare vor fi finalizate și acestea, în integralitate.

Deschiderea completă a traficului între Buzău și Focșani se face cu câteva luni mai devreme decât era stabilit termenul. Se va reduce astfel presiunea pe E 85, supranumit „drumul morții”.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: S-au făcut eforturi extraordinare să poata fi dat și acest tronson.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat că anul acesta avem în plus 200 de kilometri de autostradă, iar anul viitor vom circula pe încă 250 de kilometri.

The post Începând de vineri, se va putea circula pe autostrada A7, de la Buzău la Focșani appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *