Joe Biden aprobă un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan

Preşedintele american, Joe Biden, a aprobat un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat vineri Casa Albă, notează AFP.

Preşedintele în exerciţiu, Joe Biden, i-a solicitat secretarului de stat Antony Blinken să permită trimiterea de „articole şi servicii” militare pentru „a oferi asistenţă Taiwanului”, a precizat Casa Albă într-un comunicat.

Nu au fost făcute publice alte detalii despre acest pachet. În septembrie, Joe Biden a mai aprobat un ajutor de 567 de milioane de dolari.

Taiwanul a afirmat săptămâna trecută că China a efectuat cele mai mari exerciţii militare pe mare din ultimii ani în jurul insulei, referindu-se la „aproape 90” de nave. Acest lucru nu a fost confirmat de Beijing.

Mai multe miliarde de dolari au fost alocate Taiwanului, un arhipelag cu 23 de milioane de locuitori pe care China îl consideră una dintre provinciile sale.

Beijingul şi-a intensificat presiunea militară şi politică asupra Taipeiului în ultimii ani, trimiţând regulat nave de război şi chiar avioane de luptă în vecinătatea Taiwanului.

China se opune regulat sprijinului american pentru Taiwan, mai scrie AFP.

The post Joe Biden aprobă un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *