Kate şi William au ales o imagine a familiei lor pentru felicitarea de Crăciun

Kate şi William au ales să ilustreze tradiţionala lor felicitare de Crăciun cu o imagine preluată din videoclipul semnat de Will Warr care anunţa sfârşitul chimioterapiei lui Kate în septembrie. Este, de asemenea, fotografia care ilustrează contul lor X, potrivit News.ro.

Un mod de a-şi arăta unitatea – apar cu cei trei copii ai lor, stând unul lângă altul – şi de a sărbători sfârşitul unui an dificil.

În acest videoclip atent documentat, postat pe reţelele de socializare, familia apare plimbându-se prin pădure, jucându-se, râzând şi chiar sărutându-se, departe de imaginile tradiţional statice ale familiei regale. Cu această fotografie, Prinţul şi Prinţesa de Wales încheie anul 2024 şi sărbătoresc începutul anului 2025.

A fost o perioadă foarte dificilă pentru familie, cu operaţia lui Kate în ianuarie, apoi anunţul cancerului ei la sfârşitul lunii martie şi perioada de incertitudine care a precedat-o.

La 10 septembrie, prinţesa a anunţat că şi-a încheiat tratamentul şi că revine treptat în activitate. De atunci, ea a fost văzută în mai multe ocazii, la festivităţile din 11 noiembrie şi la slujba de Crăciun de la Westminster Abbey, o ceremonie cu colinde şi mărturii ale persoanelor afectate de boală, care va fi difuzată în ajunul Crăciunului.

The post Kate şi William au ales o imagine a familiei lor pentru felicitarea de Crăciun appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *