Mașină de poliție, spulberată de un bolid de lux. Agenții sunt grav răniți, unul dintre ei se află în comă

Accident cumplit în localitatea Borşa, din Maramureș. Trei agenți au ajuns la spital după ce autospecială de poliție în care se aflau a fost spulberată de un bolid de lux.

În imaginile suprinse pe camerele de supraveghere din zonă se observă cum limuzina se apropie în viteză, iar la un simplu viraj intră pe contrasens unde lovește frontal mașina de poliție.

Impactul a fost atât de puternic încât mașina de poliție a fost aruncată la câțiva metri distanță oprindu-se într-o altă intersecție.

Bolidul de lux și-a continuat drumul, însă, ulterior, s-a oprit într-un stâlp din apropiere, iar șoferul în vârstă de 22 de ani care a scapăt fără răni, a încercat să fugă de la locul accidentului.

Martorii spun că acesta prezenta indicii ale consumului de substanțe psihoactive. În plus, potrivit Europol, în mașină ar fi fost găsite indicii ale folosirii unor substanțe interzise. Ulterior șoferul vinovat a fost prins și reținut la scurt timp, însă a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și drug test.

În urma accidentului, agenții care erau în mașina de poliție au suferit leziuni corporale grave și au fost transportați la Spitalul Orășenesc din Borșa, iar unul dintre ei se află în comă.

The post Mașină de poliție, spulberată de un bolid de lux. Agenții sunt grav răniți, unul dintre ei se află în comă appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *