„România rămâne puternică și instituțiile statului, deși sunt puse sub semnul întrebării, funcționează, dar să tratăm alegerile de anul acesta ca pe un semnal de alarmă”. Este mesajul transmis de Custodele Coroanei Române la seara anuală dedicată Corpului Diplomatic acreditat la București. Majestatea Sa Margareta a declarat că sunt multe inegalități în țară, iar alegătorii se simt neglijați și ignorați de clasa politică.
Cu un discurs puternic proeuropean și pro-NATO, Majestatea Sa Margareta le-a transmis ambasadorilor străini că România este o țară funcțională care nu poate prospera în afara organizațiilor europene și nord-atlantice din care face parte și care garantează cel mai ridicat nivel de securitate și cele mai bune perspective economice din istoria modernă a țării noastre.
Vocea poporului trebuie însă atent ascultată, a transmis Custodele Coroanei. Care a subliniat că agenți străini încearcă să discrediteze procesul electoral din statele democratice.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române: Sper că autoritățile noastre publice văd alegerile din prezent așa cum sunt de fapt: un „cri de coeur”, un strigăt plin de pasiune, izvorât din inima alegătorilor care se simt ignorați și neglijați de sistemul nostru politic actual. Într-adevăr, dezvoltarea noastră economică este una rapidă, însă dezechilibrată. Avem profesioniști bine plătiți care călătoresc prin lumea întreagă, în timp ce în satele pustiite pensionarii abia își pot permite hrana de zi cu zi. Să tratăm alegerile de anul acesta ca pe un semnal de alarmă.
La seara regală au luat parte ministrul Afacerilor Externe, membri ai Parlamentului României și ai Guvernului, șefi ai misiunilor diplomatice acreditate în România și alte personalități.
Seara s-a încheiat cu un concert la Catedrala Sfântul Iosif, unde Corul Regal a readus magia Crăciunului.
The post MS Margareta, Custodele Coroanei, la seara regală dedicată corpului diplomatic: Alegerile, un semnal de alarmă appeared first on tvrinfo.ro.