O nouă regulă în tenisul feminin ar putea accelera revenirea Simonei Halep la turnee importante și în clasamentul WTA

WTA, organizația mondială a tenisului feminin profesionist, introduce o nouă regulă din sezonul 2025, care ar putea ajuta revenirea Simonei Halep în turnee importante și implicit în clasamentul mondial.

Potrivit noii reguli, pentru turneele de nivel WTA 250, organizatorii sunt obligați să ofere o invitație (wild card) unei jucătoare care îndeplinește una dintre următoarele condiții: este o jucătoare din Top 30 mondial, este o jucătoare care a fost clasată pe locul 1 WTA, a fost campioană de Grand Slam sau câștigătoare a Turneului Campioanelor în ultimii 10 ani sau câștigătoare a unui turneu WTA 1000 în ultimii 5 ani.

Având în vedere că Simona Halep îndeplinește nu mai puțin de trei dintre aceste condiții (a fost numărul 1 mondial, este câștigătoare de Mare Șlem – Roland Garros în 2018 și Wimbledon 2019 – și a fost și câștigătoare de turneu WTA 1000 în ultimii 5 ani – turneul de la Toronto în 2022, ultimul turneu caștigat de Simona înainte de a fi suspendată pentru dopaj) asta înseamnă automat că, dacă va solicita un wild card la orice turneu de nivel 250, organizatorii nu îi pot refuza cererea.

https://twitter.com/WTA/status/1558911116670971904

În schimb, regula nu se aplică și turneelor de nivel WTA 500 și mai mari, care pot refuza în continuare solicitarea acordării unei invitații.

Wildcard-ul solicitat va putea fi acordat doar dacă sportiva solicită invitația în termenul stabilit. În cazul în care mai mult de 2 jucătoare eligibile cer wildcard pentru același turneu, decizia finală le revine organizatorilor.

Această regulă ar putea să o ajute (pe Simona Halep) să participe la mai multe turnee de nivel 250 anul viitor, până când va acumula suficiente puncte pentru a se califica pe cont propriu. Sperăm că, în curând, organizatorii vor începe să anunțe wild card-urile pentru turneele de la începutul anului din cadrul turneelor australiene și că o vom vedea pe Simona inclusă” – scrie WTA România, pe Instagram.

Ultimul meci oficial jucat de Simona Halep (33 ani), aflată în prezent pe locul 877 mondial, a fost în 28 octombrie, când sportiva noastră a beneficiat de un wild card la turneul WTA 250 de la Hong Kong. Ea a fost învinsă de chinezoaica Yue Yuan, scor 3-6, 3-6, în primul tur.

La începutul lunii octombrie, Simona Halep participase tot la Hong Kong şi la turneul WTA 125, unde a fost eliminată în turul doi. În turul 1, Simona trecuse de australianca Arina Rodionova (34 ani, 114 WTA), cu 6-2, 4-6, 6-4.

Până la acel meci, Halep nu mai obţinuse o victorie în tenisul profesionist din iulie 2022, când trecea de rusoaica Anastasia Potapova cu 6-4, 3-6, 6-3, în primul tur la Cincinnati.

Până la turneul WTA 125 de la Hong Kong, Halep nu mai jucase din mai, când a fost nevoită să abandoneze în primul tur la Trophee Clarins (WTA 125), de la Paris, la 7-5, 2-3 în meciul cu americanca McCartney Kessler.

În 20 martie, a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancţiunii în cazul său de dopaj de la patru ani la nouă luni.

The post O nouă regulă în tenisul feminin ar putea accelera revenirea Simonei Halep la turnee importante și în clasamentul WTA appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *