Înghețarea pensiilor și salariilor din sistemul bugetar anul viitor este prevăzută în proiectul așa-numitei ”ordonanțe trenuleț”, potrivit surselor TVR Info.
Aceasta ar trebui adoptată până la şfârşitul anului, fie de actualul guvern, fie de viitorul executiv.
Proiectul realizat de Ministerul Finanţelor mai include păstrarea sporurilor din instituţiile publice la nivelul actual şi compensarea muncii suplimentare doar cu timp liber.
De asemenea, documentul suspendă angajările la stat, de la 1 ianuarie. Tichetele pe care angajaţii le primeau până acum nu vor mai fi date, cu excepţia celor de creşă.
Nu se vor mai acorda nici tichete de vacanţă, dacă ordonanţa va fi aprobată de Guvern în această formă.
Prin aceste măsuri se încearcă reducerea deficitului bugetar din 2025, în condiţiile în care se estimează că anul acesta se vă încheia cu un deficit de 8,6% din PIB.
The post Pensii și salarii înghețate prin ”ordonanța trenuleț”. Măsuri de austeritate, cuprinse în proiectul Ministerului Finanțelor appeared first on tvrinfo.ro.