Prim-ministrul ungar Viktor Orban a fost primit miercuri de Papa Francisc şi de înalţi responsabili la Vatican, cu care a discutat despre perspectivele de pace în Ucraina, informează AFP.
Viktor Orban, care are de asemenea programată o întrevedere cu şefa guvernului italian Giorgia Meloni mai târziu în timpul zilei, a avut o discuţie faţă în faţă cu şeful Bisericii Catolice, înainte de audienţa săptămânală a Suveranului Pontif argentinian, potrivit Agerpres.
După aceasta, liderul naţionalist al Ungariei a avut o întrevedere cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin, şi cu subsecretarul Vaticanului pentru relaţiile cu statele şi organizaţiile internaţionale, Miroslaw Wachowski.
„În timpul întrevederii, o atenţie aparte a fost acordată războiului din Ucraina, cu concentrare pe consecinţele umanitare şi eforturile pentru promovarea păcii„, a declarat Vaticanul într-un comunicat.
Ei au discutat de asemenea despre preşedinţia ungară a Uniunii Europene din acest an, „despre rolul central al familiei şi despre apărarea tinerilor generaţii”, potrivit aceleiaşi surse.
Viktor Orban a postat pe reţelele sociale o fotografie de la mesa de dimineaţă din Bazilica Sfântul Petru, adăugând: „Trebuie să profităm de şansa pentru pace!”.
Orban, cel mai apropiat aliat al Kremlinului în cadrul Uniunii Europene, a îndemnat de mai multe ori la negocieri de pace şi a refuzat să trimită ajutor militar Ucrainei după declanşarea invaziei ruse în 2022.
El şi-a atras critici în iulie după ce s-a deplasat în Rusia cu scopul de a explora o cale pentru a pune capăt războiului în Ucraina, la numai câteva săptămâni după ce Ungaria a preluat preşedinţia prin rotaţie a UE pentru şase luni.
Papa Francisc se roagă regulat pentru pace în conflictele mondiale şi, în timpul audierii de miercuri, a vorbit încă o dată despre „Ucraina martirizată”, precum şi despre teritoriile palestiniene, Israelul şi Myanmarul.
The post Premierul Ungariei a discutat cu Papa Francisc despre perspectivele de pace în Ucraina appeared first on tvrinfo.ro.