”Sunt încă în viaţă”, a glumit regele Charles al III-lea, referindu-se la starea sa de sănătate

Regele Charles al III-lea, care urmează un tratament împotriva cancerului, a făcut vineri o glumă despre starea sa de sănătate, declarând că este „încă în viaţă” în timpul unei recepţii care a avut loc la Londra, informează AFP.

Aflat într-o deplasare alături de soţia lui, regina Camilla, la Walthamstow, în estul capitalei britanice, suveranul de 76 de ani, abordat de un reprezentant al religiei sikh care l-a întrebat cum se simţea, a mizat pe cartea umorului.

„Sunt încă în viaţă!”, i-a răspuns el zâmbind.

Monarhul britanic primeşte tratament începând din luna februarie pentru un cancer a cărui natură nu a fost dezvăluită.

Sănătatea familiei regale s-a aflat în centrul atenţiei opiniei publice, după anunţurile oficiale despre cancerele cu care au fost diagnosticaţi regele Charles al III-lea şi, apoi, în februarie, prinţesa Kate.

Soţia prinţului William, moştenitorul tronului, a dezvăluit în septembrie că a finalizat şedinţele de chimioterapie.

Regele Charles al III-lea îşi continuă însă tratamentul, despre care nu au fost furnizate detalii.

Cu toate acestea, suveranul şi-a reluat angajamentele oficiale la sfârşitul lunii aprilie, la două luni şi jumătate după anunţul referitor la cancerul său.

Iar în octombrie şi-a reluat şi călătoriile în străinătate, efectuând o deplasare de 11 zile în Australia şi Insulele Samoa pentru a participa la Summitul Commonwealth, în compania soţiei sale, Camilla, şi făcând cu această ocazie o pauză în tratamentul său medical.

La întoarcerea din acea vizită, regina Camilla a contractat o formă de pneumonie virală.

sursa Agerpres

The post ”Sunt încă în viaţă”, a glumit regele Charles al III-lea, referindu-se la starea sa de sănătate appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *