TikTok riscă sancțiuni din partea Comisiei Europene, dacă ignoră cererile de a oferi informații despre campania electorală din România.
După primul tur al alegerilor din ţara noastră, Comisia Europeana a cerut TikTok informații detaliate despre cum a fost gestionată campania prezidențială pe platformă, în baza Regulamentului privind serviciile digitale. Termenul până la care compania trebuia să trimită răspunsul Comisiei a expirat vineri la miezul nopții.
Thomas Regnier, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene: „Dacă o platformă nu răspunde unei cereri de informaţii Comisia poate decide să trimită o cerere de informaţii prin decizie, care este obligatorie legal. Dacă platforma continuă să nu răspundă, Comisia poate decide să amendeze platforma sau furnizorul platformei cu până la 1% din cifra de afaceri anuală.”
The post TikTok riscă sancțiuni de până la 1% din cifra de afaceri dacă nu oferă informații despre campania electorală din România appeared first on tvrinfo.ro.