Uniunea Salvaţi România cere datele „reale” privind execuţia bugetară şi discuţiile cu Comisia Europeană despre reducerea deficitului, astfel încât să poată fi luate decizii corecte pentru 2025.
„USR cere publicarea execuţiei bugetare, a datelor reale pe care se bazează bugetul pe anul 2025. De ce cerem asta? Ca să ştim pe ce s-au cheltuit banii noştri în 2024. Ca să înţelegem cum arată cu adevărat economia României. Şi mai ales, ca să luăm decizii corecte pentru 2025. Fără cifre clare, nu putem repara nimic. USR cere datele reale privind execuţia bugetară şi discuţiile cu Comisia Europeană despre reducerea deficitului. Nu mai vrem cârpeli de moment, vrem reforme”, transmite USR, sâmbătă, pe Facebook.
Conform aceleiaşi surse, datoria externă a României a crescut cu 18 miliarde de euro în primele zece luni din 2024, ajungând la 186 miliarde de euro.
„Investiţiile străine directe sunt mai mici decât anul trecut, scăzând de la 5,9 miliarde de euro la 5,5 miliarde de euro. Tot mai puţini investitori văd România ca pe o ţară stabilă în care merită să îşi plaseze banii. Am ajuns la ‘Ziua visteriei goale’. Pe 24 octombrie, România şi-a terminat bugetul pe 2024. De atunci, trăim exclusiv pe datorie. Anul acesta plătim peste 37 de miliarde de lei doar pe dobânzi, adică bani care nu mai ajung nici la spitale, nici la şcoli, nici la drumuri”, menţionează sursa citată.
Deputatul Cătălin Drulă, fost preşedinte USR, susţine că ultimii trei ani de guvernare PSD-PNL ar fi fost „mai răi pentru economie şi finanţele ţării decât pandemia” şi că deficitul bugetar este „enorm” în prezent.
„Nu mai merge cu falsificarea realităţii! Cerem asumare şi responsabilitate guvernului Ciolacu. Să aducă bugetul în Parlament. Să vină să discutăm cu cifrele pe masă. Deocamdată, toate cifrele pe care le vedem arată rău. Tocmai de aceea discuţiile pe reforme şi pe investiţii merg prost. Pentru că noi vrem să vorbim pe bune şi să facem treabă şi reforme, nu să ne prefacem că totul e în regulă. Când, de fapt, nu e. Altfel, furia oamenilor doar va creşte. Şi pe bună dreptate. Iar asta va alimenta extremismul şi izolaţionismul, spre care unii vor să redirecţioneze toate nemulţumirile reale ale oamenilor”, a scris Drulă, vineri, pe Facebook.
The post USR cere publicarea execuţiei bugetare, astfel încât să poată fi luate decizii corecte pentru 2025 appeared first on tvrinfo.ro.